Mici intamplari cu animale (153)

Cuibul de vrabie

Am trecut prin împrejurimile gării Braşovului curînd după ce a fost distrusă de bombardamentul din aprilie 1944. Gîndu­rile, impresiile, pornirile şi sentimentele se îmbulzeau alături de caleidoscopul prăpădului care se înfăţişa în sute de forme înaintea ochilor îngroziţi. În urmă, tot ceea ce simţeam şi gîn­deam era mai încîlcit decît mormanul de moloz, lemnărie, mo­bilă sfărîmată şi zdrenţe, care odinioară erau case unde trăia, cu bucurii şi cu necazuri, cîte o familie de oameni.

Se ridică din faţa mea o vrabie cu o pană în cioc. O petrec din ochi. Cine ştie la ce depărtare îşi are cuibul şi a venit toc­mai aici, hoaţa, unde a aflat că e mare belşug de pene răspîn­dite din pernele pe care îsi aplecau oamenii capetele trudite. Vrabia dispare repede după colţul unei case fără acoperiş, cu ochii ferestrelor goi, înholbaţi şi încercănaţi de urmele fumului. După cîteva clipe pasărea coboară iarăşi în drum, alege alt fulg de pană şi zboară grăbită pe aceeaşi cale.