sâmbătă, 1 august 2015

O coborare din canion

Carevesazica, acum exact o saptamana, am mers impreuna cu mai multa lume la canionul Sapte Scari. Nu mai fusesem pana atunci si eram foarte curios sa vad peisajele. Eram in total 6: Gogol, Dana, fratele Danei, sotia lui, fata lor - Eliza si cu mine. O excursie banala, care insa avea sa se transforme intr-o aventura de neuitat.
Nu are sens sa povestesc toate micile intamplari si intalniri de pe drum. O sa pun, eventual, cateva poze cu drumeti coborand pe cablurile tirolienei. Am ajuns la cabana, acolo unde se gasesc bilete pentru canion, le-am cumparat, am primit bratari de hartie cu niste coduri pe ele si ne-am dus la punctul de plecare - cel din poza. Cu exceptia lui Gogol si a mea, ceilalti au urcat primul rand de trepte metalice si s-au dus in traseu. M-am apucat si eu de scara. Am urcat mai bine de trei sferturi din ea cand, brusc, m-a strabatut un junghi in umarul stang si aproape am scapat bara de metal din mana. Am dat sa incerc din nou, junghiul a revenit. Era clar - lucrul asta avea sa se intample pana sus. Era vorba de mai vechea mea problema, pe care am tot amanat sa o rezolv prin fizioterapie, asa cum mi-a spus medicul de familie.
Am coborat si i-am spus lui Gogol ca nu sunt sigur ca voi putea urca. El a insistat - hai, hai, ca nu e asa dificil etc. M-am dus la cetateanul care verifica daca ai bratara valida si l-am intrebat: cate randuri de scari sunt? A zis ca 10 si ca al treilea este foarte inalt. I-am spus ce problema am si a zis ca in locul meu el nu ar urca. Bun. M-am sucit, m-am invartit, mi-am miscat bratul in diverse pozitii si am constatat ca nu pot sa fac ce vreau cu el, asa ca pana la urma am decis: cobor la cabana, care e la numai doua minte de intrarea in canion si ii astept acolo pe ceilalti. Tura dureaza circa 40 de minute, asa ca pana sa vina ei aveam timp berechet sa beau o bere. Gogol a urcat si eu, iar eu am mers la cabana. N-aveau decat Ciucas, dar deh, ce sa fac, sa stau pe uscat?
Dupa ce au cam trecut cele 40 de minute, am inceput sa vad coborand persoane care urcasera dupa grupul nostru. Ce sa fie, ma intrebam, asa de incet sa mearga ei? M-am gandit brusc ca trebuie sa se fi intamplat ceva. M-am uitat la telefon - aveam doua apeluri nepreluate de la Gogol. Am sunat inapoi, dar bineinteles ca reteaua era ocupata. In acel moment am fost absolut sigur ca se intamplase ceva iesit din comun. Singura idee care mi-a venit a fost ca grupul, ajungand in varf, hotarase sa mearga pana la Piatra Mare, ceea ce ar fi insemnat vreo trei ore dus-intors. Probabil ca Gogol ma suna sa-mi spuna sa cobor si sa astept la masina.
Am mai luat o bere si n-am apucat sa beau jumatate cand am vazut-o pe Eliza coborand cu oarece viteza, urmata de mama ei. Cand au ajuns aproape, Eliza a spus: "Si-a rupt Dana piciorul!"
Am intrebat cum: alunecase pe o portiune mai lucioasa de stanca si glezna stanga era fracturata. Dumnezeule, exact ce patisem eu acum mai bine de 15 ani, la Sinaia, coborand de la Cota 1400! Mi-am adus brusc aminte de momentele alea: durerile, operatia, ghipsul, surubul, apoi, dupa cativa ani, a doua operatie, pentru scoaterea surubului. Sincer, parca s-a strans carnea pe mine la gandurile astea.
Dupa cateva minute, au aparut doi salvamontisti. Au luat-o pe Dana cu o targa, la transportul careia au ajutat si Gogol si Ion si doi baieti care coborau dinspre canion. A venit apoi masina de teren a celor care administreaza tiroliana si a dus-o pe Dana pana la o Dacie papuc a unei autoritati forestiere, pe care o vazusem parcata intre niste fagi. In Dacia asta am intrat si noi, ceilalti si am ajuns pana la asfalt. N-a durat 10 minute si a aparut masina SMURD de la Brasov.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

După mine!