Duhul sticlei

Sunt duhul sticlei, frumoasă domnişoară,

de-aici de la mine se-aud sunetele astea

înfundate -

nu trebuie să-ţi fie teamă.

De cincizeci şi patru de milenii sunt închis,

ţinut prizonier

nu ştiu de cine, nu ştiu de ce, nu am idee

în ce scop.

Nu ştiu cu ce-am greşit, faţă de cine

nu-mi amintesc să fi călcat vreodata pe bec

şi totuşi, după cum se vede,

sunt înăuntru.

De-atâtea ori am încercat să împing dopul,

ori să găsesc un punct în care

izbind,

să produc o fisură, încât

până la urmă, neiertătoare m-a cuprins

mila de mine însumi

şi-am început să şuier în hohote prelungi,

acorduri din Recviemul lui Mozart.

Asta auzi, o, prea frumoasă domnişoară,

chiar dacă ştiu că nu se înţelege foarte clar.

Cel care m-a închis aici a avut în vedere,

cu siguranţă, şi posibilitatea unei eliberări,

altfel în veac de veacuri n-ar fi inventat

nici spargerea şi nici destuparea.

Dar pentru că-n aşa mulţime

de secole, n-am reuşit

din interior să pun în aplicare vreuna

dintre acestea, rămâne, fără îndoială,

că singura soluţie vine din afară.

Pe câţi nu i-am rugat să mă elibereze...

oh, câte promisiuni nu le-am făcut...

dar toţi au trecut mai departe, privindu-mă

cu expresii mirate.

Pe tine te rog acum, minunato:

îndură-te de chinurile mele,

ridică piatra şi loveşte blestemata asta de sticlă,

ca să mă pot din nou până la nori ridica şi apoi

să te învălui cu dulcile vrăji ale extazului

pe care oamenii demult le-au uitat

şi-n care sunt cu mult mai priceput decat Kama

ba chiar decât nesăbuitul arcaş

Cupidon.

Vai, duhule cât mi-e de milă de tine

dar cum aş putea face una ca asta?

Cine sunt eu, ce fel de putere

mi-ar trebui ca să sparg ceea ce tu însuţi

nu reuşeşti,

tu care eşti atâta de înfricoşat încât

până la cer te poti înălţa

ca un fum - şi oare nu chiar pentru asta

ai fost închis?

Oh, cât de mult aş vrea să te eliberez...

dac-aş putea, de îndată aş trece la fapte

aş veni chiar să locuiesc împreună cu tine în sticlă,

căci mi se pare că de chinurile tale

m-am îndrăgostit - probabil deja

ai făcut una din vrăjile despre care vorbeai.

Iubeşte-mă şi tu, de-ţi este cu putinţă,

sens al eliberării tale fă-mă, şi atunci,

cel care te-a ţinut închis atâta vreme

nu se va mai teme de-nălţarea ta până la ceruri,

căci nu-ţi vei mai dori-o niciodată.

Sunt sigură, o simt aici, în partea stângă

a pieptului, că de vei face asta,

va fi de-ajuns ca sticlei să-i spui "sparge-te"

şi se va sparge.