Cu Cristos la o bere

În Evanghelia lui Matei este relatată o întâmplare destul de ciudată. Cristos, cum a ajuns în Ierusalim, a răsturnat mesele și scaunele celor care făceau comerț în Templu, a săvârșit acolo o seamă de vindecări, după care a plecat în Betania ca să rămână peste noapte. Betania era un orășel aflat la circa 3 km de Ierusalim. Deci Cristos a dormit în Betania, iar a doua zi a luat-o înapoi către cetate și, pe drum, a flămânzit. Aici începe nebunia. S-a uitat Cristos primprejur și a văzut un smochin. S-a dus la el.... dar iată cum descrie Matei această scenă:

Fuck you!

Actorii tineri nu au înțeles nimic. Mă refer la ăia care au făcut roluri de excepție în filme de excepție. Mă gândesc, de pildă, la James Waterston, care l-a jucat pe Gerard Pitts în „Dead Poets Society”. Cum e posibil, după ce ai făcut rolul ăsta, să mai faci unul, în alt film, cu alt subiect, cu alte personaje? Este o blasfemie! Tu trebuie să rămâi pentru totdeauna, în mintea oamenilor, ca Gerard Pitts și asta ar trebui s-o gândești înainte de a juca rolul. Dacă te apuci ulterior de alte filme, înseamnă că n-ai înțeles nimic.

Iisus Nazarineanul...

Vogue

Pe vremea când mama era adolescentă, cei de vârsta ei inventaseră (sau poate preluaseră de la părinții lor, nu am idee) un mod de a vorbi aparte. Anume, după fiecare grup de sunete alcătuit din consoană și vocală, adăugau un al doilea grup, în care consoana era întotdeauna p. Spre exemplu, în loc de „caravelă” rosteau „caparapavepelăpă”. Când aveau de-a face cu diftongi, triftongi etc, se adaptau: în loc de „ciocolată” ziceau „ciopocopolapatăpă”, iar pe „recent” îl transformau din mers în „repecepentîpî”. Ei numeau acțiunea asta „vorbirea păsărească”.

Halep și creștinii

O mulțime de creștini, din cei care citesc cărți sfinte, se duc slujbe cu regularitate, țin posturile de peste an, dau bănuți pentru catedrale și altele de gen, au obiceiul de a se uita la meciurile de tenis în care joacă Halep, Begu etc. Probabil că ei simt, în sufletul lor, o mare bucurie când Halep reușește o lovitură bună, ca să nu mai vorbesc de momentul în care câștigă meciul. Dacă ar avea o rachetă în mână, poate că acești creștini ar arunca-o până la tavan, în semn de solidaritate cu Halep. Așa însă, ei se mulțumesc să sară de pe scaune, să ridice pumnul și să strige ceva de genul „Bravoooo”.

Un atac furibund

Am publicat, cu două săptămâni în urmă, în ziarul local din Sinaia, un articol cu titlul ”Sinaia văzută din Dublin ca un oraș turcesc”. Exprimam acolo opinia că Sinaia merită mai mult și aduceam anumite critici la adresa primarilor care au stat în fruntea orașului după Revoluție.
Astăzi, primesc un atac furibund pe FB, din partea unei domnișoare pe nume Maria Floricică. Fostă angajată (și, poate, reangajată) a primăriei, parteneră de excursii cu city-managerul Panait etc, această domnișoară mă face cu ou și cu oțet pentru că îmi „bălăcăresc” orașul. Prilej cu care urc aici atât articolul meu, cât și atacul domnișoarei. Pentru posteritate.

O poveste a lui Marin Preda

Strigoaica

Era într-o seară din sărbătorile Crăciunului când m-am întors acasă, în satul meu, din orăşelul unde intrasem ucenic să învăţ cizmăria. Eram mândru de acest lucru şi voiam mereu să mă duc să mă vadă foştii mei colegi, altă lume, dar mai ales fetele. De aceea, într-o seară, când mă întâlnesc cu un coleg de bancă, îi spun că vreau să merg cu el la şezătoare, şi după ce el îmi spune că chiar ăsta fusese şi gândul lui înainte de a-i spune eu, plecarăm. Eu nu fusesem niciodată la vreo şezătoare aşa în regulă şi îl tot întrebam:

— Şi cum e, mă, acolo? Ce fac ei?

— Lasă că ai să vezi tu, zicea el, şi botograsul dă Costică mă băgă prin nişte întortochieri dă uliţe timp de aproape un ceas.

O amintire a lui Coșbuc

Limba nemțească

Venise un fierar neamţ în sat la noi. Dumnezeu ştie de pe unde. Închiriase o cocioabă şi potcovea caii creştinilor.

Eu, copil de vreo şapte ani, „absolvent al clasei întâi primare“, mă învârteam toată ziua pe lângă fierărie. Era vara. Şi-mi dase prin cap să învăţ nemţeşte, ca să mă fudulesc înaintea tatei, căci el ştia nemţeşte.

Întreb într-o zi pe neamţ cum se zice pe limba lui apă?