Un atac furibund

Am publicat, cu două săptămâni în urmă, în ziarul local din Sinaia, un articol cu titlul ”Sinaia văzută din Dublin ca un oraș turcesc”. Exprimam acolo opinia că Sinaia merită mai mult și aduceam anumite critici la adresa primarilor care au stat în fruntea orașului după Revoluție.
Astăzi, primesc un atac furibund pe FB, din partea unei domnișoare pe nume Maria Floricică. Fostă angajată (și, poate, reangajată) a primăriei, parteneră de excursii cu city-managerul Panait etc, această domnișoară mă face cu ou și cu oțet pentru că îmi „bălăcăresc” orașul. Prilej cu care urc aici atât articolul meu, cât și atacul domnișoarei. Pentru posteritate.

Sinaia văzută din Dublin ca un oraș turcesc

Scriu acest editorial în casa unor români stabiliți în Dublin – Irlanda. Oameni primitori, dornici să afle ce se mai întâmplă în România din alte surse decât posturile de televiziune. Oameni care muncesc aici din greu, pentru că viața e scumpă și nimeni nu-ți dă niciun fel de pomană. Ieri am făcut un grătar, cu carne cumpărată de la magazinul „Moldova”. Totul ca acasă – o mare bucurie.

Sâmbătă, la decernarea distincțiilor acordate de revista Itaca pentru „Cartea anului 2015”, am întâlnit mulți alți români, cei mai mulți dintre ei iubitori de literatură, unii veniți din alte țări special pentru eveniment. Am dat autografe pe cartea mea de poezii, am stat de vorbă cu fiecare și, pentru că toți mă întrebau de unde vin, le-am spus că sunt un sinăian care a plecat din Sinaia acum cincisprezece ani, dar care nu și-a uitat orașul, pe care îl iubește în continuare. Cu toții trecuseră pe acolo, cu toții aveau amintiri cu muntele, cu Peleșul și mai toți m-au întrebat cum este acum orașul, dacă s-a dezvoltat, dacă a intrat în rândul stațiunilor turistice de elită ale Europei. Ce-aș fi putut să le spun? Adevărul, desigur, așa cum îl percep eu. Anume că într-adevăr au avut loc schimbări, dar schimbarea cea mare nu s-a petrecut încă.

Primarii care s-au succedat la conducerea orașului nu au avut o viziune suficient de cuprinzătoare pentru a determina trecerea la un nivel superior de dezvoltare a Sinăii. Fiecare dintre ei a fost preocupat în principal de un singur lucru: să nu piardă următorul mandat. Unii au reușit, alții au eșuat lamentabil. Metodele pe care le-au folosit fac parte din ceea ce s-ar putea numi manipularea fără scrupule a unei populații care se mulțumește cu puțin. Dacă în mandatul unui primar a fost reabilitată o piață, oamenii l-au votat din nou, dacă altul a făcut asfaltări, l-au revotat cu ambele mâini etc. Locuitorii Sinăii, nereușind să realizeze uriașul potențial turistic al orașului, au considerat că le este suficient să aibă un centru plin de flori si parcări din loc în loc, ca să nu-și mai bată capul cu alte probleme.

Cea mai mare dintre manipulări, imaginată de un primar priceput al anilor 90, a fost cea a serbărilor anuale. De atunci, în fiecare an, are loc un eveniment inițial numit Festivalul Toamnei, între timp redenumit Sinaia Forever. Timp de câteva zile, sinăienii și turiștii au parte de cântec, dans și voie bună. Primarii mărșăluiesc precum președinții sud-americani în fruntea mulțimilor, străbătând orașul de la un capăt la celălalt, țin discursuri în care nu uită să repete că „Sinaia e Sinaia”, dau interviuri, ies pe sticlă, inaugurează tarabe cu mici și bere, dau mâna cu artiștii invitați etc. Cheltuielile sunt suportate de la bugetul local, cuantumul lor este public, dar foarte puțini localnici cunosc în detaliu sumele alocate fiecărui capitol în parte. Și de fapt asta nu contează, pentru că toată lumea este mulțumită, mai ales dacă vremea este frumoasă.

Înainte, în timpul și după încheierea evenimentului, o armată de yes-meni locali cântă din toate pozițiile bucuria de a avea un primar destoinic, sub oblăduirea căruia festivalul a urcat pe noi culmi ale profesionalismului. Omagiile curg, pe internet lumea postează felicitări, mulțumiri și îndemnuri de continuare a eforturilor. După care toate se întorc la vechea lor stare, turiștii pleacă, sinăienii încep iar să se vaite că nu-s bani și că viața e grea. Dar, desigur, totul poate fi suportat mai ușor când știi că mai e doar un an până la următoarea ediție a festivalului. Mai ales că între timp au loc și alte evenimente, de mai mică amploare – ba sărbătorirea publică a nunții de argint, ba un concurs de chitară, ba omagierea eroilor, ba sosirea trenului regal și câte altele. Din punct de vedere al sărbătorilor, Sinaia este, fără discuție, mai mult decât un oraș european.

Ordinea firească a lucrurilor este următoarea: întâi muncă, apoi prosperitate, apoi distracție. La Sinaia (și, desigur, în multe alte locuri din România) distracția este pe primul loc. Un primar nu trebuie să facă mare lucru pentru a fi reales: dacă este suficient de grijuliu ca banii din buget să meargă inclusiv către investiții locale obligatorii conform legii, poate dormi liniștit – tot ce-i mai rămâne de făcut este să coordoneze organizarea festivalului local. Pentru că, așa cum s-a văzut, oamenii nu au nevoie de mai mult.

Desigur, la un moment dat va veni și vremea în care alte generații vor înțelege mai mult. Oamenii vor realiza că un oraș ca Sinaia se poate dezvolta până la nivelul la care fiecare va putea alege liniștit între a merge la festivalul local și a călători în Bahamas. Atunci, desigur, stând la o bere și privind munții, sinăienii vor comenta cam așa: „eeeeeei, dacă părinții noștri ar fi priceput lucrurile astea, poate că s-ar fi rezolvat deja toate și acum am fi concurat cu Saint Moritz”. Deocamdată însă, ai noștri votează pe niște criterii cel puțin discutabile. Cum îmi spunea mie un sinăian vechi: „domnu’ profesor, locuiesc pe strada X și niciun primar nu a călcat vreodată pe aici; acum, uite, ăsta mi-a asfaltat strada – cum să nu-l votez?”

Oameni buni, uitați-vă la ce se petrece în Turcia. Oamenii nu pricep că Erdogan este un dictator care îi poate duce la dezastru. De ce? Pentru că le dă câte ceva – îi gâdilă puțin la coarda religioasă, le dă sentimentul că sunt puternici și ei nu văd că ziariștii sunt arestați, libertățile sunt suprimate, bunăstarea diminuează sistematic. Este o rețetă arhicunoscută. Cei care au înțeles au încercat să-l dea jos și acum, că au eșuat, represaliile sunt inimaginabile. Chiar nu am putea noi, sinăienii, să ne ridicăm peste nivelul de înțelegere al unor turci oarecare?

Chiar nu putem face nimic pentru ca Sinaia să fie considerată în Europa mai presus decât un orășel turcesc?

Atacul Mariei Floricică

"Sinaia văzută din Dublin ca un oraș turcesc" este reprezentarea frustrării și a unei indecențe morale pe care nu o mai pot trece cu vederea.

Înțeleg lupta politică. Mă pot abține când un pseudo-ziar local susținut de psd publică articole oribile la adresa contracandidaților. Asta e politica. Și mai ales ăsta este stilul roșu. Dar când amesteci un oraș întreg în mizeria asta, atunci ai depășit o limită.

Și alții au călătorit. Și nu și-au bălăcărit orașul sau țara. Sau poate au făcut-o, dar măcar nu s-au lăudat public cu asta într-o fițuică sinistră care înca își permite să se numească "de Sinaia".

Rămâneți în Dublin "domnule" Raul Sebastian Baz. Cu tot cu aroganța dvs. Vorbiți-le străinilor despre cât de nasol e orașul de care pretindeți că vă pasă.

Dar vă rog, nu ne mai povestiți despre asta. E o gafă penibilă, chiar și pentru fieful pesedist de la Bușteni.

Ah, da, chiar așa, și Bușteniul cum vă place?