Argumentul ceasului

În secolul XVIII, un anume William Paley - un cleric englez - a formulat ceea ce el considera a fi o demonstrație a existenței lui Dumnezeu, cunoscută astăzi sub numele de „argumentul ceasului”. El spune cam așa: mergi pe un câmp și găsești pe jos un ceas. Te uiți la el și tragi concluzia că a fost făcut de un ceasornicar. Ei bine, în același mod, privind un arbore, ochiul unul om, o pasăre etc etc până la lumea însăși, tragi concluzia că toate au fost făcute de un proiectant inteligent. Sau:

1. Un ceas arată că a fost întocmit pentru un scop inteligent (să  măsoare timpul).

a. Are un arc care să îi imprime mişcarea.

b. Are o serie de roţi pentru a transmite această mişcare.

c. Roțile sunt de alamă ca să nu ruginească. 

d. Arcul este făcut din oţel datorită rezistenţei acestui  metal.

e. Capacul din faţă e făcut din sticlă pentru a se putea privi  prin el.

2. Lumea evidenţiază mai bine decât ceasul existenţa unui proiect.

a. Lumea este o lucrare mai mare decât ceasul.

b. Lumea are un proiect mult mai complex decât un ceas.

c. Lumea are o nesfârşită varietate de mijloace care sunt adaptate scopurilor.

3. De aceea, dacă un ceas presupune un ceasornicar, atunci  pentru lume este necesar un Proiectant mult mai mare şi  mai inteligent.

Proiectantul inteligent despre care vorbește Paley este, desigur, Dumnezeu. 

Dar această demonstrație are anumite vicii care o anulează.

Primul este că nu suntem înzestrați cu posibilitatea de a recunoaște ceea ce este creat de om doar dintr-o privire, ca în cazul ceasului. Există populații de furnici care construiesc adevărate fortărețe, atât de complexe încât cine le vede pentru prima oară poate crede că au fost durate de oameni. Pe de altă parte, anumiți artiști pot crea opere care imită atât de bine natura încât putem crede că sunt naturale. 

Nu avem posibilitatea de a descoperi că ceea ce vedem în fața ochilor e creat de cineva sau de natură, decât în urma unor studii, analize, datări etc etc, pentru că lucrurile nu au nicio caracteristică pe care, observând-o, să tragem concluzia că e vorba de ceva creat de om sau nu. Când vedem ceasul, știm deja ce este el, știm că a fost construit de un ceasornicar, știm în ce scop a fost construit etc. Dar un membru al unei populații primitive, din cele care mai sunt încă și acum descoperite prin jungla Amazonului, dacă va găsi un ceas își va închipui că a fost creat de zeul în care crede. Cât despre noi, beneficiarii civilizației moderne, să ne închipuim că facem o plimbare pe câmpul lui Paley și vedem un bolovan. Nu ne oprim să-l studiem, nu are nimic deosebit. Dar el este, de fapt, un computer foarte complex, creat de un proiectant inteligent din Galaxia Andromeda, care l-a uitat pe Pământ ultima dată când ne-a vizitat. 

Un alt viciu al demonstrației lui Paley este că își contrazice concluzia. Pentru că se pune întrebarea: cum recunoaștem că un anume obiect găsit pe câmp este proiectat inteligent? Evident, prin compararea lui cu obiecte care nu sunt proiectate inteligent. Cu pietrele adică, sau cu arborii etc. Ceea ce ar însemna că acestea din urmă nu ar fi proiectate inteligent!

În sfârșit, după cum mi se pare mie, ipoteza lui Paley nu conduce nicicum la concluzie. Adică: dacă un ceas presupune un ceasornicar, nu rezultă nicicum pe calea logicii deductive că Universul presupune un Creator.