Cum au pregătit conducătorii „istorici”
războiul antisovietic
Maniu veni pentru prima dată la putere
într’un timp când nenumărate milioane de oameni de pe globul nostru n-aveau
asigurată pâinea lor de toate zilele. Ţările agrare se sufocau într’o criză de
„supraproducţie”, deoarece n’aveau cui să-si vândă grâul. Ţăranul român
ajunsese 1a disperare, deoarece nu obţinea pentru recolta lui decât un preţ de
nimic. Fabricile începeau să-şi reducă producţia şi muncitorii să fie expuşi
şomajului. În acest timp, naţional-ţărăniştii caută un ţap ispăşitor care să
fie învinovăţit de toate dificultăţile economice în cari se sbătea guvernul. Şi
el găsi diversiunea de care avea nevoie: U. R. S. S! In faţa maselor muncitoare dela oraş şi dela
ţară, vina dificultăţilor enorme, pe cari le provoca această criză, trebuia
aruncată pe spatele statului vecin sovietic. Aşa găsea de cuviinţă guvernul
Maniu să-şi acopere politica lui antipopulară.
Reuşita planului de cinci ani şi
mecanizarea agriculturii a dus la apariţia Uniunii Sovietice pe piaţa mondială.
Aceasta a provocat din partea tuturor moşierilor mari şi hrăpăreţi un val de
indignare. Fără să ţină seamă de faptul că scăderea catastrofală a preţurilor
pe piaţa mondială se datora proastei organizări economice, reacţionarii din
lumea întreagă au aruncat toată răspunderea crizei din ţara lor asupra aşa
zisului „dumping” sovietic, adică pretindeau că U. R. S. S. vrea să elimine pe
toţi concurenţii, prin fixarea unor preţuri cu mult sub nivelul normal.
Cu ocazia „dumpingului” fruntaşii manişti
au început o propagandă de aţâţare împotriva U. R. S. S. Intr’un interview, dat
unui jurnalist francez, intitulat „Sovietele la pândă”, vice-preşedintele
partidului manist declară că „există un stat inamic al ordinei, care profită de
situaţie pentru a turbura piaţa, a deslăţui anarhia preţurilor, a aţâţa
nemulţumirea maselor”. Jurnalistul francez întreabă: „Sovietele?” Răspunsul
sună: „Fireşte! Nici nu se bănueşte dumpingul pe care-1 practică, pentru a
desorienta pe cumpărător şi vânzător, pentru a favoriza desordinea”. Ziaristul
francez îşi exprimă părerea că „această primejdie trebue să servească drept
stimulent”. Răspunsul: „Pentru a uni forţele? Desigur. Am şi început”. Adică
s’a şi început unirea forţelor reacţionare contra U. R. S. S.!
Se vede clar că istoricii caută în acest
timp să iasă din încurcătură printr’o unire împotriva Sovietelor. Aceasta reese
de ex. şi dintr’un alt interview pe care l-a dat ziarului vienez „Neues Wiener
Journal” G. G. Mironescu, prim-ministru si servitor fidel al lui Maniu.
Mironescu spune: „nu poate fi destul de des accentuat că numai o Europă
consolidată poate opune rezistenţă inamicului înverşunat din Est. Rezistenţă de
care este nevoie pentru a înlătura primejdia rusă de care sunt ameninţate
ţările continentale, sistematic; trebue să se lucreze pas cu pas la restricţiunea
puterii Sovietelor” (citat după „Dreptatea” din 14 Ianuarie 1931).
Limbajul lui Mironescu nu lasă niciun
dubiu: el cere „înlăturarea primejdiei ruse”, el vrea „restricţiunea puterii
Sovietelor”. Scopul politicii lui externe este: „rezistenţa unei Europe
consolidate!”
Astăzi fiece om de pe stradă poate să
verifice cât de neîntemeiate au fost acuzările aduse U. R. S. S. şi născocirea
că guvernul sovietic „ameninţă sistematic ţările continentale”. Politica de
totdeauna a U. R. S. S. a dovedit că guvernul sovietic nu numai că n’a
economisit niciun efort pentru a trăi în cea mai deplină pace cu popoarele
vecine, ba chiar a ajutat cu preţul a nenumărate jertfe acestor popoare să-şi
recapete libertatea răpită de fascişti.
Atunci când citim declaraţiile unor „istorici”
şi găsim în ele expresii la adresa Sovietelor, ca „adversarii cei mai
hotărâţi”, „un stat inamic al ordinei”, „inamicul înverşunat din Est”, etc, ne
întrebăm, cum au ei obrazul să pretindă astăzi că ei au dus vreodată o politică
de prietenie cu ţara sovietică ?
„Dreptatea” din acest timp este plină de
articole care aţâţă deschis la război contra U. R. S. S. Acest ziar „democrat”
citează de ex. o prefaţă, scrisă de cunoscutul reacţionar francez Poincare la o
carte antisovietică a unui emigrant rus, contele Kokotzow. „A sosit timpul”,
scrie Poincare, „să se orânduiască între popoare o solidaritate activă şi
clarvăzătoare şi să se organizeze împotriva barbariei agresive apărarea paşnică
a civilizaţiei”.
Am văzut, după exact zece ani, cum au
înţeles urmaşii lui Poincare, trădătorii Petain şi Laval, această „apărare
paşnică a civilizaţiei”, cum au contribuit ei din toate puterile la sprijinirea
lui Hitler în războiul lui împotriva civilizaţiei marelui stat sovietic.
Acest citat mai are în „Dreptatea” şi o
continuare care sună astfel: „Şi Ungaria vrea un front comun!” Oficiosul manist
redă de data aceasta un discurs al lui Gömbös, ministrul Apărării Naţionale din
Ungaria, în care el se ocupă de „primejdia bolşevismului”. Gömbös a declarat că
„toate statele europene întemeiate pe regimul burghez ar trebui să facă front
comun împotriva bolşevismului şi să lupte în comun împotriva acestei tendinţe.
Gömbös se plânge: „E tragic că nimic pozitiv nu se face în această direcţie”.
Acestea au fost lozincile pe care le-au
lansat „istoricii”: „o solidaritate activă” sau „front comun împotriva
bolşevismului”.
Dar tot ceea ce s’a spus şi s’a scris în
acest timp contra U. R. S. S. a fost pus în umbră de un interview pe care l-a
dat chiar tăcutul domn Maniu, ziarului vienez „Neue Freie Prese”, în ziua de 23
Decembrie 1930.
Din acest interview reese clar cine a dat
„normativele” pentru toate atacurile lansate de conducătorii manişti împotriva
statului sovietic. Nimeni altcineva decât Iuliu Maniu.
In acest interview, Maniu vorbeşte de „o
oarecare nelinişte care a cuprins unele straturi ale populaţiei noastre”,
referindu-se la masele muncitoare din oraşe şi din sate, care tocmai în acest
timp, din cauza politicii de jefuire a maselor dusă de către guvernul Maniu
prin care ei erau condamnaţi la o viaţă de mizerie, începuseră să ceară
socoteală d-lui Maniu. „Acest ultim fenomen”, continuă Maniu, „este un simptom
provocat de ameninţarea permanentă a regimului bolşevic, instaurat în Rusia şi
a sistemului său de producţie cu totul diferit”.
In această situaţie gravă, statele atinse
de criza economică de pe atunci, „vor trebui neapărat să se ocupe şi de
chestiunea bolşevică”.
Să vedem cum înţelege această chestiune
bolşevică „isto-ricul” Maniu, care se preface astăzi că este un prieten al U.
R. S. S. Maniu spune: ,.Ocupându-se de ea, ele (adică statele), vor trebui să
nu scape din vedere, că ar fi o greşală gravă — şi cred că am toate motivele
temeinice pentru a putea afirma aceasta — dacă ar crede că bolşevismul se va
prăbuşi dela sine în Rusia, ca un castel de cărţi de joc”.
Adică regimul sovietic — după părerea
d-lui Maniu — trebue să se prăbuşească. Dar cum? Dela sine? Aceasta nu se va
întâmpla, trebue să constate, cu un profund regret, Maniu. Atunci? Dl. Maniu
ştie foarte bine că România singură nu poate să se ia la ceartă cu marele şi
puternicul vecin. Dar, ce ar fi dacă s’ar forma un bloc antisovietic în frunte
cu puterile mari? Lor li se adresează Maniu în acest interview, cerându-le să
intervină împotriva U.R.S.S. „pentru a salva civilizaţia”. Maniu declară: „Care
va fi atitudinea pe care lumea civilizată o va lua faţă de Soviete, este deci o
întrebare a cărei rezolvare nu ne incumbă de fapt nouă. Soarta civilizaţiei
umane şi răspunderea ei istorică stau în mâinile Marii Britanii, ale Franţei,
ale Germaniei, ale Italiei şi ale Statelor Unite”. Aceste cuvinte ni-1 arată pe
d. Maniu fără mască. Iezuitul politicianist reacţionar nu face decât să repete
clişeele răsuflate ale „primejdiei bolşevice”, ale „apărării civilizaţiei” şi
alte vorbe mari, cu cari se motivează aţâţarea la război împotriva U.R.S.S. E
de remarcat că printre ţările „civilizate”, destinate, după părerea lui Maniu,
să salveze continentul european de „primejdia bolşevică”, se află şi Italia
fascistă a lui Mussolini. Marele democrat Maniu nu cheamă lumea întreagă
împotriva pericolului fascist — „departe de el acest gând!”
Pentru Maniu, care este un conducător al
reacţiunii româneşti, această „salvare a civilizaţiei”, este numai un pretext
transparent pentru a aţâţa marile puteri la un război anti-sovietic. Pentru ce
scopuri? Foarte simplu! Pentru scopuri imperialiste. „Este adevărat că la Nord
şi la Est de Nistru avem foarte mulţi fraţi români aşezaţi acolo de veacuri, la
cari avem dreptul să aspirăm pentru întregirea naţională”, spune Maniu într’un
memoriu către Antonescu din 18 Iulie 1941.
În planurile pe cari le făcea cu privire
la un astfel de război, Maniu vrea să rezerve şi României un loc de „cinste”.
De aeeea propune el în mod deschis puterilor mari serviciile lui de mercenar,
amintind de intervenţia română împotriva poporului ungur. Să nu uite, marile
puteri, că el, Maniu, se pricepe în d’alde astea! El are „o spadă ascuţită,
gata oricând şi capabilă să servească vechiul nostru continent”. In acest fel
caracterizează Maniu poziţia României față de marele stat vecin sovietic.
„Salvarea civilizaţiei”, „spada ascuţită” nu sunt acestea lozincile cu care a
pornit zece ani mai târziu „conducătorul” Antonescu la războiul nefast
împotriva U.R.S.S? Nu reese de aici limpede firul roşu, care leagă evenimentele
din 1941, de propaganda antisovietică a lui Maniu din 1930? Degeaba afirmă
astăzi presa brătienistă că „numai în ziua în care fascismul şi nazismul au
trimfat în Europa şi în care dictatura carlistă a pornit pe panta acestei
politici, axa politicii româneşti a fost radical schimbată pentru a ajunge la
crima lui Antonescu, care s’a asociat la războiul hitlerist împotriva U.R.S.S.
Ei, domnii noştri „istorici”, ar vrea în felul acesta să inducă în eroare
poporul român falsificând istoria cu neruşinare. Ei vor să ascundă adevărul că
timp de 25 ani ei au avut faţă de marele nostru vecin din Răsărit o atitudine
provocatoare, sfidătoare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu