Legendele Olimpului (66)

Cora se intoarce la Demetra, dar...

        S‑a coborât Hermes la zeul morţilor, rugându‑l s‑o lase liberă pe Cora. Şi Hades n‑a avut ce face, a trebuit să se supună. Dar el a dat Corei să guste – mai înainte de‑a pleca – din jumătatea unei rodii.

Mâncând‑o, Cora se legase să se‑ntoarcă iar la Hades. Şiretul zeu ţinea s‑o aibă pe mândra Cora, să n‑o piardă în nici un chip, ca să‑i însenineze viaţa în mult prea tristele‑i ţinuturi.

Călăuzită deci de Hermes, Cora s‑a‑ntors cu voie bună la mama sa, sus pe pământ. Mama şi‑a strâns copila‑n braţe, dar, bântuită de un gând ce‑o‑nspăimântase mai de mult, a întrebat‑o de îndată:

— Nu cumva‑ntunecatul Hades ţi‑o fi dat fructul unei rodii, să guşti dintr‑însul la plecare?

Legendele Olimpului (18)

Prometeu 

          Zeus era stăpânitor deplin. Nimic nu‑i mai stătea în cale. Vrerea lui era lege şi poruncă pentru toţi zeii. Doar cei de jos, de pe pământ, îi făceau uneori necazuri, căci ba cârteau, ba ridicau pumnul spre cer şi‑ameninţau...

Mai ales când se abăteau molimi sau revărsări de ape, cutremure, sau foc sau moarte adusă de năvălitori, oamenii se‑ndârjeau cumplit:

— El, numai el trimite totul! îi este ciudă că nu vrem să ne supunem zeilor, întotdeauna, cum vor ei. Şi‑i este teamă că‑ntr‑o zi vom cuceri Olimpul său, cum proroceşte Prometeu...

Legendele Olimpului (6)

Infrângerea titanilor

         Feciorul cel mic al Reei, crescut în Creta, pe ascuns, era la vârsta bărbăţiei.

Se povesteşte că în vremea cât mai era încă micuţ, un cârd de albe porumbiţe zbura în fiecare zi pe ţărmul marelui Ocean şi‑i aducea de‑acolo‑n ciocuri o hrană dulce, minunată, ce se chema ambrozie. Ambrozia – de zece ori mai dulce decât însăşi mierea – era o hrană pentru zei.