In anii lui Ceausescu, spre final, aparuse o melodie interpretata de Alexandru Andries, in care versurile refrenului sunau asa: "Aseara la telejurnal/Am vazut cascaval". Am mai scris de cascavalul lui Andries aici.
Cand auzeam versurile lui Andries, radeam. Nici pana azi nu stiu exact de ce radeam. Dar asta faceam cei mai multi dintre noi. Cu alte cuvinte, tu esti un tip oprimat, care mananca iarba din curte si gheare de gaina si, cand auzi versurile alea razi. In loc sa te revolti, sa incepi sa strigi "da, asa e, vedem cascaval numai la televizor, huo Ceausescu, jos cu dictatorul" etc, tu razi. Care sa fie explicatia acestui ras? Sa fie vorba de indobitocire? Sau, poate, de tembelism? Daca ma gandesc bine, eu nu cred ca eram nici indobitocit nici tembel, dar cand auzeam versurile alea radeam. Cred ca de fapt asta-mi doream: sa existe ceva de care sa rad desi nu am voie s-o fac. Si nu-mi dadeam seama ca daca Andries era lasat sa cante asa ceva, insemna ca tocmai mi s-a dat voie sa rad. Credeam ca noi, cei care radem si Andries suntem un fel de complotisti, care pacalim regimul. Aiureli. Ma pacaleam pe mine insumi, asta e cert. Nu stiu Andries pe cine pacalea si, oricum, nu mai conteaza.