Astazi iar, la telejurnal, am vazut cascaval - asa zice Alexandru Andries intr-o piesa care, pe vremea lui Ceausescu, era un fel de culme a protestului. Toata lumea era nemultumita dar nimeni nu avea voie sa carteasca. Dar, din cand in cand, aparea cate un cantecel cu versuri cutezatoare sau ironice, care trimiteau sageti in directia regimului.
Tot atunci, era in voga un caricaturist, Mihai Stanescu (pe val si acum), care expunea lucrari cu trimitere directa la chestiunile care ii deranjau pe romani. Imi amintesc una dintre ele, vazuta de mine la Teatrul Foarte Mic. Aparea acolo o plaja insorita si un panou pe care scria PROGRAM APA CALDA 10-12. Toti cei care intrau, pufneau discret in ras, altii dadeau din cap ca si cum si-ar fi spus "ce curaj are omul asta". Apoi ieseau racoriti, cu o stare de multumire: iata ca mai sunt si unii care critica, nu toata lumea tace malc. Asa se mai detensiona populatia prin Bucuresti.
La vremea aia nu cautam sa inteleg cum e posibil ca un artist sa iasa public cu lucruri de felul asta, fara sa fie imediat arestat. Mi se parea ca ei o fac pe riscul lor, ca expozitiile stau inca pe pereti si cantecele sunt inca difuzate doar pentru ca regimul nu a prins de veste. Cate un actor scapa pe scena la National o replica aluziva si nu patea nimic, ceea ce ma facea sa cred ca regimul nu e chiar bine informat.
Mai tarziu, insa, am gasit o explicatie, destul de plauzibila: toti acestia erau pe mana cu regimul si erau folositi drept supape, care erau deschise, din cand in cand, ca sa mai scada presiunea. Daca este sau nu asa, nu poate nimeni sa stie. Dar faptul ca din cand in cand mai apare cate un dosar de informator al unui artist, ma face sa cred ca nu este exclus sa aflu, candva, ca acei domni si doamne care criticau public regimul comunist, nu erau decat "supapele" lui Ceausescu. Mi-as dori tare mult sa nu am dreptate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu