O poveste evreiasca

Puterea unei minciuni

În oraşul Tarnopol trăia un om pe nume Reb Feivel. Într-o zi, pe când stătea în casă adâncit în citirea Talmudului, a auzit un zgomot puternic venind de afară. Când s-a dus să se uite pe fereastră, a văzut o liotă de puşti obraznici. „Pesemne că mai pun la cale vreo năzbâtie, nici vorbă'', şi-a spus el. „Copii, duceţi-vă degrabă la sinagogă”, le-a strigat aplecându-se peste pervaz şi spunându-le primul lucru care îi venise în minte. „O să vedeţi un monstru marin şi încă ce monstru! E o făptură cu cinci picioare, trei ochi şi o barbă ca cea de ţap, numai că e de culoare verde!” Bineînţeles că puştii au luat-o iute din loc într-acolo, iar Reb Feivel s-a întors la studiul său. Îşi râdea în barbă la gândul păcălelii pe care le-o trăsese micilor obrăznicături. 

         Nu a trecut mult însă şi a fost din nou întrerupt, de data aceasta de un zgomot de paşi repezi. S-a dus iarăşi la fereastră şi a văzut câţiva ovrei care alergau. „Încotro vă grăbiţi aşa de tare?”, le-a strigat. „La sinagogă”, i-au răspuns ovreii. „N-ai auzit? E un monstru marin acolo, o creatură cu cinci picioare, trei ochi şi o barbă ca cea de ţap, numai că e verde!” Reb Feivel a prins a râde cu voioşie, gândindu-se la păcăleală şi s-a întors la Talmudul său. Dar nici nu a apucat să se concentreze, când, din stradă a auzit ditamai gălăgia. Şi ce să vezi? O mulţime de oameni, bărbaţi, femei şi copii, alergau cu toţii către sinagogă. „Ce s-a întâmplat?”, i-a întrebat el, scoţând capul pe fereastră. „Ce întrebare! Păi ce, nu ştii?”, i-au zis ei. „Chiar în faţă la sinagogă este un monstru marin. E o creatură cu cinci picioare, trei ochi şi o barbă ca de ţap, numai că e verde!”

Pe când mulţimea se îndepărta în goană, Reb Feivel a băgat deodată de seamă că în mijlocul ei se afla rabinul însuşi.

„Doamne sfinte!”, a exclamat el. „Dacă până şi rabinul s-a dus cu ei, e sigur că ceva se întâmplă. Nu iese fum fără foc.”

Fără să mai stea pe gânduri, Reb Feivel şi-a înşfăcat pălăria, a ieşit din casă şi a luat-o şi el la fugă. „Parcă poţi să ştii?!” îşi tot murmura singur în vreme ce alerga, cu sufletul la gură, către sinagogă.