Viata privita din fotoliu

Stau prabusit intr-un fotoliu scund si ingust, cu capul rezemat de perete. In fata mea, o masuta pe care e asezat laptopul. In stanga, un pat de o persoana, in dreapta unul matrimonial. Geamuri in fiecare perete, doar in cel din fata e o usa deschisa. Vad prin ea un cuier facut din sipci, pe care l-as putea folosi perfect ca gratar de baie. Putin mai la dreapta, e soba de teracota, incastrata in perete, ca sa incalzeasca simultan camera si baia. Exact cum aveam si eu, la Sinaia.

Totul e in tonuri de galben, ma simt de parca as fi Van Gogh. Din vestibulul cu cuier, in dreapta dai in baie, in stanga in pridvorul de lemn. Cobori doua trepte facute din blocuri mari de piatra, asemanatoare cu megalitii, si ai ajuns in curte. De acolo, in dreapta, dai in reteaua complicata de alei pietruite a satului. La numai cativa metri spre dreapta in panta, e calea ferata. Cand trece cate un tren, casa trepideaza ca la cutremur.

Ma intreb ce caut eu aici. De ce stau eu intr-o casa din Vama, aproape de calea ferata. Exista un plan pentru mine? Unii spun ca nimic nu este intamplator. Sa fie, oare, un destin faptul ca am ajuns aici, in aceasta camera, pentru care platesc 50 de lei pe noapte? Mi se pare totul atat de absurd...

Trenul - poza facuta din baie

Dar stai - imi spun - esti aici pentru Maria, ai venit s-o vezi. Asa sa fie? Am venit sa o vad sau asta a fost doar un pretext? Nu cumva am fugit? Nu cumva imi place sa fug? Pe masura ce se goleste sticla de Francusa, intrebarile astea devin tot mai acute. As iesi, dar e o ploaie torentiala. So, o sa raman aici, pe fotoliu, pana trece. Daca ma gandesc bine, si viata am privit-o, pana acum, ca din fotoliu.