O degustare din mers

Cum ziceam, azi am dat o fugă la Rădăuți. Singurul lucru demn de interes pe care îl pot spune despre acest oraș e că până nu demult, credeam că el se află în Republica Moldova. În rest...nici măcar nu m-am ostenit să fac o poză. M-am învârtit ce m-am învârtit, până mi-au căzut ochii pe un magazin de vinuri. Am intrat și ce să vezi? Un fel de echivalent al magazinelor din Recaș, bazat însă pe vinurile de Cotnari. Am întrebat-o pe tânăra domniță care vindea acolo dacă vinul e bun (știu, întrebare idioată) și mi-a sugerat să gust.

- Nu pot, sunt cu mașina
- Ei, numai puțin, nu se cunoaște
- Dacă mă oprește poliția îmi ia permisul
- Permisul nu se dă, numai se arată. Eu așa fac, dacă mă oprește careva îi dau buletinul și până să facă el acte, dau un telefon și se rezolvă.
- Da, dar eu sunt din Timișoara, n-am ce telefon să dau.
- Chiar din oraș sunteți?
- Da
- Am și eu niște rude acolo
N-am fost curios să aflu amănunte despre rudele acelea, așa că am gustat din vin, am plescăit din buze și am zis:
- Foarte bun vinul, dați-mi un bidon de doi litri
În timp ce-mi punea bidonul într-o pungă și îmi dădea restul la hârtia de 50, domnișoara a continuat să îmi explice cum în ziua de azi, totul se rezolvă cu un telefon. Când am ieșit în stradă, m-am simțit ușurat - nu mai suport astfel de discuții pseudo - filosofice despre fatalitatea șpăgii la români.