I. Atelierul era
îmbibat de mireasma bogată a rozelor şi în clipa în care briza uşoară de vară
flutură printre crengile copacilor, prin uşa deschisă pătrunse mirosul greu al
liliacului şi parfumul ceva mai subtil al florilor roz de spin.
Din colţul
divanului învelit în covoraşe persane, unde stătea fumînd ţigară după ţigară,
după cum îi era obiceiul, lordul Henry Wotton abia zărea strălucirea florilor
galbene şi dulci ca mierea din salcîmul ale cărui crengi tremurau sub povara
propriei frumuseţi intense, ca de flacără. Cînd şi cînd umbrele fantastice ale
păsărilor în zbor treceau repede de-a lungul draperiilor lungi din mătase grea,
cafenie, trase peste fereastra imensă, creînd un fel de efect japonez, de
instantaneu. Acest lucru îl făcea să se gîndească la acei pictori cu chipul
palid, de jad din Tokio, care printr-o artă, în sine imobilă, încearcă să
transmită senzaţia de rapiditate şi mişcare. Murmurul albinelor care îşi croiau
drumul înghesuindu-se una în alta prin iarba înaltă, netunsă, sau mişcîndu-se
în cerc, cu o insistenţă monotonă în jurul ţepilor aurii prăfuiţi ai tufelor de
caprifoi răsfirate, crea o senzaţie de nemişcare şi mai apăsătoare. Zgomotul
stins al Londrei ajungea acolo asemenea sunetului în surdină al unei orgi
depărtate.
