Triumful mortii

Am gasit, in sfarsit, "Triumful mortii" al lui Gabriele d'Annunzio. Inca una din seria de carti pe care le-am citit prea devreme, pentru ca nu s-a ocupat nimeni sa-mi ordoneze lecturile. Toata viata m-a urmarit un fragment din cartea asta, un fragment pe care daca l-as fi citit la vremea lui si nu pe la 15-16 ani, poate ca nu as mai fi ajuns sa fiu atat de analitic si suspicios in relatiile mele cu sexul opus. Iata-l:

Directiile bune

Exista oare o metoda infailibila de a te asigura ca stii exact ce gandeste cineva despre tine sau despre orice altceva? Eu unul nu cred. Chiar daca e vorba de o persoana pe care o iubesti si care te iubeste, cum poti sa stii ca nu iti ascunde ceva, indiferent ce, chiar un lucru mic si neinsemnat? 

Eram adolescent si citeam "Triumful mortii" al lui Gabriele d'Annunzio. Iubeam si eu, asa incat eram teribil de mirat sa aflu de acolo despre chinurile unui tanar care nu se putea acomoda cu ideea ca orice ar face nu va reusi sa patrunda in mintea iubitei, astfel incat sa-i citeasca toate gandurile. Nu intelegeam de ce ar trebui sa fii nefericit pentru atata lucru. Astazi inteleg. Astazi as vrea si eu sa pot patrunde in mintea altcuiva. Chiar daca nu pentru a afla ce gandeste despre mine cu exactitate, ci pentru a afla ce pericole pandesc in mintea ei mica - pentru ca despre Maria e vorba, evident. Ah, daca as sti cum percepe ea lucrurile, ce idei si-au facut cuib in ungherele ascunse ale mintii ei crude, poate as reusi s-o feresc de pericole. Dar nu am nicio posibilitate sa aflu ceva. Nu-mi ramane decat sa-mi doresc cu tarie ca toate sa mearga in directii bune.