Bărbatul care a făcut un pact cu diavolul (partea a doua)
Într-o dimineaţă, la
aproape patru luni după ce începuse terapia, George a venit la şedinţă
fluierând şi în mod clar vesel. Imediat am comentat această schimbare.
— Da, cu siguranţă mă
simt bine astăzi, a recunoscut George. Nu ştiu de ce. N-am mai
avut niciunul dintre gândurile mele de patru zile şi nici nevoia de a mă
întoarce în anumite locuri. Poate din această cauză. Poate că încep să văd
lumina de la capătul tunelului.
Totuşi, în ciuda faptului că nu mai era preocupat de simptomele sale, George nu părea mai dornic să se
ocupe de realităţile dureroase ale vieţii de acasă sau ale copilăriei lui.
Reluându-şi felul de a fi „Joe Cool", vorbea în mod deschis despre aceste
realităţi doar la îndemnul meu, fără să aibă vreun sentiment real despre ele.
Apoi, chiar înainte de sfârşitul şedinţei, m-a întrebat complet pe
neaşteptate: