Se afișează postările cu eticheta Petru Popescu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Petru Popescu. Afișați toate postările

sâmbătă, 3 august 2013

Amănuntul care le leagă pe toate

A doua zi, către prânz, m-am plimbat puțin prin cimitir. Avusesem o zi surprinzător de grea, și priveam distrat peste morminte, cu creierul în vacanță. La o răscruce m-am întâlnit cu Iancovici.
Îmbătrânise mult de la moartea lui Natan. Îmbătrânise, albise, privirea îi era speriată parcă, și vocea nesigură. Dar acum mi-a vorbit foarte drept și neșovăitor, de parcă își adunase toate puterile pentru asta.
- Ascultă, Gigi, ai stat destul aici, ar trebui să cauți ceva în altă parte.
Față de formulele de reverență dinainte, tutuiala mi-a spus, deodată, că vorbele de acum sunt gândite demult.
- Lumea se schimbă când nici nu știi. Și nu ai dreptul să te închizi lumii și să te superi pe mersul ei. Ești tânăr și trebuie să trăiești ca un tânăr. Eu simt că n-o mai duc mult. De aceea îți spun.


miercuri, 4 mai 2011

O frază memorată, nu neaparat memorabilă

O întâmplare foarte interesantă, dacă nu stranie, se leagă de una din cărțile pe care le-am citit în adolescență. E vorba despre "Sfârșitul bahic" al lui Petru Popescu. Am fost marcat extrem de puternic atunci când am citit prima dată această carte. Habar nu aveam cine e Petru Popescu, nici nu mă interesa. Doar după ce a fugit din țară și a început să vorbească pe la Europa liberă i-am dat mai multă atenție, dumnealui personal. Și, trebuie să recunosc, abia în anii din urmă, când Petru Popescu a revenit în România, am aflat că, pe vremea când publica "Sfârșitul bahic", era concubinul lui Zoia Ceaușescu.
Petru Popescu - probabil cu expresia cu care a dat-o gata pe Zoia



După mine!