De
la 1 ianuarie, România a preluat președinția UE. După cum era de așteptat,
acest eveniment a avut darul de a face presa internațională să privească mult
mai atent în ograda României. Oricât ne-am ține noi mândri și cu nasul pe sus
că suntem binecuvântați de Dumnezeu, mai deștepți și mai frumoși decât oricine
pe lume, Europa nu ne prea bagă în seamă, nefiind noi decât un fel de Moldova
mai mare, cu conducători agreați de Moscova, cu mentalități orientale de care
nu ne mai dezbărăm, mâncați de corupție și incapabili să pornim pe drumul fără
întoarcere al democrației reale. Așa că la ifosele noastre de europeni,
adevărata Europă ne răspunde cel mult cu un zâmbet condescendent.
Un blog pentru linistea adultilor
Totalul afișărilor de pagină
Se afișează postările cu eticheta SRI. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta SRI. Afișați toate postările
duminică, 13 ianuarie 2019
vineri, 14 aprilie 2017
Întoarcerea lui Ghiță
Cu numai două zile înainte de Paști, Sebastian Ghiță a fost prins la Belgrad. Fizionomie schimbată, acte false, toată recuzita pe care o știm de mici din filmele cu spioni. Sincer să fiu, mie de la bun început mi s-a părut ceva dubios în dispariția acestui individ sinistru. Prea ușor a fugit el chiar de sub nasul polițiștilor. Și sigur că asta te face să te gândești la o conspirație. Mai ales că ceea ce a urmat a fost de domeniul fantasticului.
joi, 5 ianuarie 2017
Serviciile secrete și absenteismul din 11 decembrie
A izbucnit un nou scandal în societatea românească, grație unor înregistrări puse la dispoziția presei de infractorul fugar Sebastian Ghiță. Aflăm de acolo că Traian Băsescu avea acces la informații din dosare grele înaintate istanțelor, cum ar fi cel al lui Dan Voiculescu. Vocea este a lui Băsescu și fostul președinte a recunoscut-o, susținând doar că înregistrările au fost editate ulterior.
luni, 8 iunie 2015
Un dinozaur - Ion Cristoiu
Ion Cristoiu este un comentator de politica interna pe care il suspectez a fi in slujba unor anumite forte care nu actioneaza la lumina. Cu toate ca el se pretinde independent - de capul lui adica, de la o vreme face o galagie infernala pe tema arestarilor in randul politicienilor, atacand tintit varful de lance al luptei cu mafia politica - Laura Kovesi, galagie care, in opinia mea, este comandata.
miercuri, 4 februarie 2015
Si dacă Udrea are dreptate?
Indiferent cine este Elena Udrea, indiferent ce a traficat, ce a furat - în ipoteza că a comis astfel de fapte, ea a făcut niște afirmații care trebuie luate in serios. Ele descriu un posibil model al lumii în care trăim si acesta nu este deloc unul care să-ți dea speranțe de mai bine.
miercuri, 30 aprilie 2014
De partea coruptilor
M-am tot intrebat care o fi explicatia pentru faptul ca diversi romani, unii dintre ei oameni inteligenti, se situeaza de partea coruptilor din politica, justitie, administratie etc. Pur si simplu mi se intampla cateodata sa citesc pe cate un blog, sau pe cate un wall, niste enormitati logice imense, tradand carente morale profunde si o reavointa cel putin suspecta - toate astea la oameni care mi se parea ca ar trebui sa fie de partea cealalta. Si sincer sa fiu, pana nu demult nu am reusit sa inteleg ce se intampla cu oamenii astia.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)