Recitind povestea meciului dintre Spassky și Fischer, am dat peste un paragraf care mi s-a părut pur și simplu cumplit:
Şahul seamănă cu viaţa. Întâi, pentru că victoria se
dobândeşte printr-o infinită răbdare şi clarviziune; în al doilea rând, pentru
că jocul se bazează pe tipare, pe serii de mutări deja cunoscute şi care vor fi
reluate, cu sau fără uşoare modificări, în orice partidă. Adversarul îţi
analizează tiparele de reacţie, adică stilul, şi află cum vei proceda în
viitor. Dacă, rămânând imprevizibil, refuzi să-i oferi date pe care să-şi
întemeieze calculele, îţi asiguri un avantaj substanţial. În şah ca şi în viaţă,
când ceilalţi nu pot înţelege ce ai de gând, intră în panică, sunt terorizaţi –
aşteaptă, îşi pun întrebări, sunt nesiguri şi reţinuţi.
