Jucătorul de șah profesionist

Recitind povestea meciului dintre Spassky și Fischer, am dat peste un paragraf care mi s-a părut pur și simplu cumplit:

Şahul seamănă cu viaţa. Întâi, pentru că victoria se dobândeşte printr-o infinită răbdare şi clarviziune; în al doilea rând, pentru că jocul se bazează pe tipare, pe serii de mutări deja cunoscute şi care vor fi reluate, cu sau fără uşoare modificări, în orice partidă. Adversarul îţi analizează tiparele de reacţie, adică stilul, şi află cum vei proceda în viitor. Dacă, rămânând imprevizibil, refuzi să-i oferi date pe care să-şi întemeieze calculele, îţi asiguri un avantaj substanţial. În şah ca şi în viaţă, când ceilalţi nu pot înţelege ce ai de gând, intră în panică, sunt terorizaţi – aşteaptă, îşi pun întrebări, sunt nesiguri şi reţinuţi.

Familii cu trei copii

Familia Fisher, la care am stat in Viena, are trei copii: doua fete si un baiat mic de tot - Liam.

Familia chirurgului are si ea trei copii (pe ei nu i-am vazut, nici nu mi-au spus cum ii cheama).

Ma gandeam ca eu, care am doar o fetita, sunt in inferioritate. A doua zi, pe la 10, au aparut celelalte doua fetite pe care trebuia sa le duc acasa. Asa ca, iata, am avut si eu trei copii, cel putin in ziua aia.

Maria si colegele ei, in curtea familiei Fisher

Un biker

Asta iarna, prin Austria, Liliana a cazut pe partie cu piciorul sub ea si a avut probleme serioase. Atat de serioase, incat a trebuit sa fie operata. Operatia a vut loc, cum ziceam, la Szeged. Liliana s-a internat in perioada in care Maria era la Viena, in acel "schimb de parinti" pe care-l faceam si noi cand eram copii. Ordinea evenimentelor a fost urmatoarea:

- sambata, 2 aprilie, am dus-o pe Maria, impreuna cu doua colege, la Viena

- marti, 5 aprilie, am dus-o pe Lili la Szeged

- joi, 6 aprilie, a avut loc operatia 

- vineri, 8 aprilie, m-am dus la Viena si am ramas peste noapte la familia Fisher, care o gazduia pe Maria

- sambata, 9 aprilie, am plecat din Viena cu cele trei fetite si ne-am oprit la Szeged, la spital

- joi, 14 aprilie, am luat-o pe Lili de la Szeged.

Un tur de forta

Ieri am avut o zi grea, trebuie sa marturisesc. Am facut un tur de forta, mergand pana la Viena si inapoi. Am mers cu Maria si doua colege de-ale ei, intr-un schimb de copii organizat de Montessori. Deci Maria sta o saptamana la o familie din Viena, dupa care copiii acelei familii vin si locuiesc o saptamana la noi. Cel mai mult ma bucur ca Maria o sa fie fortata sa foloseasca germana pe care o invata de doi ani. Inca nu si-a dat drumul, stie multe cuvinte, dar nu incropeste propozitii, plus ca e timida.
Sambata care vine, iar ma duc, ca sa iau fetitele. Nu e simplu, mai ales cu ele in masina. Ieri m-am dus cu ele si m-am intors singur. Sambata va fi mai dificil, pentru ca ma voi intoarce cu ele si parte de drum o voi face noaptea. Ma gandesc sa merg de vineri si sa inoptez acolo, chiar la familia Fisher, unde locuieste Maria. Au o casa teribil de frumoasa si camere destule. M-au invitat si ieri sa raman, dar nu eram pregatit. Voi trai si voi vedea.
Ideea e ca la intoarcere, undeva in apropierea Budapestei, am intrat, fara sa-mi dau seama, pe contrasens, cu 180 km la ora. Pur si simplu nu realizam ca merg aiurea, mi se parea ca sunt trei benzi pe sensul meu si ca merg pe banda a treia. Doamne fereste de mai rau !