Păcală şi Tândală
Pe Păcală-n vremea asta l-au tot dus departe paşii.
Pe Păcală-n vremea asta l-au tot dus departe paşii.
Iată-l în pădurea unde se-ntâlnise cu nuntaşii.
Merge pe un drum, alene, printre ulmi, tot merge-ntruna,
Ne-nsoţit în cale-i decât de stăpâna nopţii, luna.
Când, deodată, ce zăreşte, jos, culcat în drumul său?
E un om, gândea-ntru sine... A, ba uite!... Sacul meu!
Sacul cu gogoşi! Mireasa, neavând puteri să-l care,
L-o fi aruncat, se vede, jos, aicea, din spinare.