Nasul
Într-o zi Azora se întoarse de la plimbare
foarte mânioasă.
— Ce ai tu, scumpa mea soţie, îi spuse
Zadig, şi ce te-a necăjit atât de mult?
— Vai! spuse ea, ai fi ca şi mine dacă ai
fi văzut ce-am văzut eu. M-am dus s-o mângâi pe tânăra văduvă Cosru, care acum
două zile a clădit un cavou soţului ei pe malul pârâului care curge la marginea
livezii, în durerea ei a făgăduit zeilor că va şedea lângă mormânt atâta vreme
cât apa pârâului va curge în apropiere
— Iată, spuse Zadig, o femeie vrednică de
toată lauda, care îşi iubea într-adevăr bărbatul.
— O,
spuse Azora, dacă ai şti ce făcea ea când m-am dus s-o văd!
