Ne scrie un inginer silvic, vînător
bătrîn :
„Soţia
mea mergînd să ne viziteze copiii — oameni la casele lor — am rămas singur cîteva săptămîni.
A trebuit să iau în grija mea deosebită
mai ales cele cîteva găini de soi, care erau „ochii din cap" ai
soţiei. Mi-am făcut
şi eu o ambiţie:
să le găsească la
întoarcere mai grase şi mai frumoase de cum le lăsase.
Găinile, care nu sunt atît de proaste cum se
crede, în cîteva zile s-au obişnuit ca dimineaţa,
cînd deschideam fereastra dinspre curte, să primească fără
greş cîţiva pumni de seminţe. În
curînd, în fiecare dimineaţă mă aşteptau
sub fereastra aceea.