SOARE ȘI GRÂU
Şoseaua, panglică prăfuită, înainta prin albăstrimea zilei peste care soarele
îşi cernea strălucirea. În urmă, verdeaţa unei păduri încingea cîmpul cu un
brîu ce, prelungindu-se spre dreapta şi spre stînga, se ştergea neîncetat mai
mult şi sfîrşea prin a se topi de-o parte şi de alta în zarea depărtărilor.
Încolo, spre Bucureşti, şesul se desfăşura — aproape fără cute — o stepă
veselă ce se împreuna la orizont cu cerul: vechea şi scumpa noastră Românie,
peste care griul îşi trece vara uriaşul talaz de aur.
Dar marea de spice galbene era mîncată, pe locuri, de mici cîmpuri intrate
în stăpînirea florilor de cicoare albastre, în a garofiţelor pembé şi în a
muşeţelului galben şi alb.
