ULIII, CIORILE ŞI VULPEA
Uliii şi ciorile au
căzut la învoială să împartă pe din două tot ce găsesc prin pădure. Într-o zi, au
văzut o vulpe rănită de vânători, care zăcea neputincioasă sub un copac şi s-au
adunat roată în jurul ei. Ciorile au zis: „Noi o să luăm jumătatea din faţă”. „Atunci,
noi o să luăm jumătatea din spate”, au spus uliii. Vulpea a început să râdă şi a
grăit aşa: „Întotdeauna am crezut că pe scara vieţuitoarelor uliii sunt mai sus
decât ciorile. Prin urmare, ei ar trebui să se aleagă cu jumătatea din faţă a
trupului meu, din care face parte capul, cu creierul şi celelalte lucruri
delicate ascunse înlăuntrul lui”. „A, da, aici ai dreptate”, au glăsuit uliii, „asta
e bucata care ni se cuvine nouă”. „Ba deloc”, au sărit ciorile. „Bucata asta e
a noastră, aşa cum ne-am înţeles de la început”. Între cele două tabere rivale
a izbucnit mare luptă şi au murit o mulţime de ulii şi ciori. Zburătoarele
scăpate cu viaţă, puţine la număr, au luat-o care încotro, înspăimântate de
măcel.
Vulpea a mai rămas să zacă vreo câteva zile, hrănindu-se
pe săturate cu uliii şi ciorile ucise, apoi, înzdrăvenită, şi-a văzut de drum, cugetând
în sinea ei: „Uite, aşa profită cei slabi de încăierările dintre cei puternici”.
Fabulă indiană
