Cazul gării din Sibiu - o generalizare

Andrei Pleșu, zis si Căpcăunul Cumsecade, a dat o raită prin Sibiu, mânat de nostalgia vremurilor în care pe-acolo trecea în drum spre Păltiniș, unde se întâlnea cu Constantin Noica. Iată câteva impresii postate de el pe situl adevărul.ro, sub titlul „O gară europeană”.

Somnoroase păsărele

Am găsit cărțulia asta într-un scrin din casa unei bătrâne. Cred că mulți au primit-o cadou, în copilărie, de la părinți sau bunici. Mie mi-a adus aminte de o altă ediție, de prin anii 60, pe care mi-a cumpărat-o mama și cu ajutorul căreia am învățat să citesc.
Dacă ar avea-o cineva și mi-ar trimite-o scanată, i-aș rămâne recunoscător, ba chiar i-aș oferi la schimb una din cărțile mele de poezii

Despre competență și profesionalism - în imagini

Acum vreo 15 ani, la Sinaia a apărut importantul doctor T, originar din Buşteni, dar care locuia în Franţa. Acest domn era un democrat pursânge, un apostol al capitalismului şi un înverşunat adversar al comunismului. Deţinea documente care dovedeau că înaintaşii lui avuseseră în proprietate, pe lângă diverse case şi căsuţe, clădirea în care funcţiona, la acea vreme, restaurantul Vănătorul din cartierul Cumpătu. Pe baza lor, doctorul T obţinuse o sentinţă de retrocedare şi se prezentase la Sinaia pentru punerea ei în executare.

Afara din lista de prieteni!

Am, ca tot romanul, cont pe Facebook. Postez aproape zilnic cate ceva acolo. In cei cativa ani de cand tot scriu, mi-am facut cateva sute de prieteni - in acceptiunea pe care o da Facebook acestei notiuni. Unii dintre ei imi sunt prieteni si in lumea reala. Pe altii nu-i cunosc neam. Am, insa, o teorie: daca cineva imi cere prietenia online, inseamna ca impartaseste cu mine anumite valori. Asa fac si eu - cer prietenia unor oameni care mi se pare ca au ceva comun cu mine. Nu i-as cere prietenia cuiva care posteaza cu precadere cadavre de animale, sa zicem.

Tovarășul Fănică

În 1927 am publicat în „Cugetul liber” câteva capitole dintr-o lucrare în care aş fi vrut să înfăţişez viaţa şi zbuciumul mişcării muncitoreşti din România. Încercarea n-a izbutit, dar o parte din material a servit pentru câteva schiţe. După primetle două capitole din „Omul de mâine", Fănică Stoenescu mi-a spus cu o clipire din ochi:

 — Mi se pare că m-ai băgat în roman, tov. Pas.

    — Ce te face să crezi ?

    — Ei, chestia cu tovarăşul Mitică... Pe mine m-ai descris.