Himera numită „ajutorul lui Dumnezeu”

Să presupunem că mergi pe un drum și vezi o mașină căzută în râu, cu roțile-n sus. O mână iese din apă, agitându-se și, din când în când, se vede un cap și se aud strigăte de ajutor. Ce faci în situația asta, dacă ești un om normal? Evident, suni la 112 și dai fuga la mașină, unde încerci să-l ajuți pe nefericitul șofer să scape cu viață. Cu alte cuvinte, faci tot ce îți stă în putință ca să-i îndeplinești omului dorința exprimată prin strigătul „ajutor!”. Mulți oameni au fost salvați de semenii lor în împrejurări dramatice. 

Dar să ne închipuim acum că omul care a căzut cu mașina în râu nu strigă după ajutor, nu flutură mâna ci hotărăște să-i ceară ajutor lui Dumnezeu. El trece numaidecât la rugăciuni și-l imploră pe Creator să-l scoată din mașină, ca să nu se înece. Ei bine, în situația asta lucrurile iau o întorsătură complexă. În primul rând, Dumnezeu nu ajută pe nimeni așa, ca la comandă. Nici pomeneală de asta, cel aflat la ananghie trebuie întâi să se roage îndelung și să se pocăiască. Dacă el este, de exemplu, un bețivan odios și dintr-odată își înțelege drama și apelează la Dumnezeu, atunci vindecarea devine posibilă. Bețivanul întâlnește pe cineva care-i spune ce trebuie să facă, așa că se apucă de rugăciuni intense, se duce la biserică, se spovedește etc. Sigur că o vreme destul de îndelungată, după Liturghie trece pe la cârciumă, însă bea tot mai puțin etc etc. Până la urmă, el ajunge să nu mai bea deloc și îl auzi spunând peste tot că Dumnezeu i-a ascultat rugăciunile. Iar ceilalți se închină cu evlavie și zic texte moralizatoare.

Omul din mașina căzută în râu nu are însă vreme să se căiască, nu poate să mai meargă pe la biserici și mânăstiri - lui îi trebuie ajutor atunci, pe loc, altfel urmează să moară prin înecare. Așadar, dacă nu apare cineva care să acționeze neîntârziat, soarta lui este pecetluită. Ei bine, după cum se știe, unii oameni sunt salvați, alții nu. Credincioșii habotnici au și pentru asta o explicație. Dacă tu îl salvezi, vor spune că te-a trimis Dumnezeu. Dacă nu a trecut nimeni pe-acolo, atunci asta a fost voința lui Dumnezeu. Foarte frumoasă și comodă teorie, trebuie să recunoaștem. Nimic fără Dumnezeu, într-o formulă condensată. Și, de ce să nu recunoaștem, chiar plauzibilă în cazul celui care se îneacă. Dar să ne gândim la alt exemplu. Un preot catolic este sechestrat în biserică de niște islamiști, care, după o oră de discuții în contradictoriu, îl căsăpesc prin decapitare. Ne putem imagina că în ora aceea, preotul s-a rugat fierbinte lui Dumnezeu să-l scape. De ce oare n-a făcut-o Ființa Supremă? Omul nu era un păcătos ca mine și ca tine, nu mai trebuia să se pocăiască, pentru că o făcea continuu, așa că tot ce avea de făcut Dumnezeu era să-i oprească pe scelerați. Pentru asta existau mii de metode - să nu uităm că Dumnezeu este atotputernic - dar iată că preotul a fost lăsat să moară. Unii dintre credincioșii habotnici vor spune că Dumnezeu a dat o pildă, alții că nu trebuie să judecăm noi, pentru că Dumnezeu știe ce face. De cei din urmă m-am tot ocupat, așa că acum o să mă refer la cei cu pilda.

În opinia mea, un fapt de viață devine pildă în anumite condiții obligatorii. Spre exemplu, sacrificiul unui cetățean care își dă viața pentru a o salva pe a altora poate deveni o pildă. Ea ne arată nouă, celor de rând, că omul poate acționa eroic, etc. Dar moartea unui cetățean datorată faptului că l-a călcat o mașină nu înseamnă nimic. Nu este o pildă, întâi pentru că se petrece destul de des și doi pentru că nu are nicio morală. Nu văd în ce fel de pildă ar putea să se constituie decapitarea preotului de către islamiști chiar în biserica Domnului. Poate doar într-una negativă - „nici măcar Dumnezeu nu te apără”. 

Ce adică ar fi vrut să ne arate „pilda” asta? Că islamiștii fundamentaliști sunt un pericol? Dar o știam extrem de clar. Că preoții sunt și ei oameni, care pot păți lucruri neplăcute? Dar cine se îndoiește de asta? 

Opinia mea este că ajutorul lui Dumnezeu este o himeră. Cum am spus de multe ori în postările mele, Dumnezeu nu intervine nicicum în lume, nu ne pedepsește, nu ne răsplătește, nu ne ajută, nu ne pune piedici. Astea toate ni le facem doar noi înșine unii celorlalți. Dumnezeu ne așteaptă pe lumea cealaltă și acolo abia vom putea vorbi despre acțiunea lui.