Pe cine alege Dumnezeu

Căile de acces la Hristos sunt infinit diversificate. El îşi alege drept vase de cinste oameni întru totul feluriţi şi la prima vedere neadecvaţi a-i fi slujitori: un desfrânat ca Fericitul Augustin, un ofiţer aspru ca Ignaţiu de Loyola, un vrăjitor ca Sf. Ciprian, un poet vitalist ca Paul Claudel (potopit de har în spatele unui stâlp din Catedrala Notre Dame a Parisului), un rebel, un contestatar ca poetul Arthur Rimbaud, un răzvrătit ca F.M. Dostoievski (în ocna lui siberiană) ori ca Silvio Pellico (în temniţa lui moravă) 

ori ca Evghenia Simionova Ginzburg în lagărul arctic unde i s-a oferit prilejul de a da pâine duşmanului ei, împlinind astfel porunca lui Hristos faţă de anchetatorul care o bătuse şi chinuise, ajuns apoi şi el să fie deţinut în lagărul acela, o elenistă cunoscătoare profundă a lui Plato ca evreica Simone Weil, o eminentă elevă a filozofului fenomenolog Huserl (ca evreica Edith Stein, mai târziu muceniţă şi canonizată de biserica romano-catolică), un ateu cu totul străin de preocupări religioase (ca Andre Frossard, în biserica unde intrase numai ca să se adăpostească de ploaie în aşteptarea unui prieten care întârzia la întâlnire; el e autorul formulei nimicitoare, a frazei atribuite lui Laplace – Dumnezeu e o ipoteză inutilă -: doar Dumnezeu există, restul tot nu-i decât ipoteză), un iudeu vrăjmaş declarat al creştinismului ca Alphonse Ratisbonne (asupra-i operează în mod miraculos un medalion al Maicii Domnului, acceptat în silă şi numai din consideraţii de politeţe), un erudit socialist ca Charles Peguy (atras de Hristos următor crizei sufleteşti din vremea unui mare scandal politic şi judiciar şi prin studierea vieţii Ioanei d’Arc, eroina – fecioară a Franţei), un indian ca Sadhu Sundar Singh (a cutezat să-L ameninţe pe Hristos că se va sinucide dacă nu i se arată – şi Domnul i-a dat ascultare!), o actriţă a teatrelor bulevardiere pariziene (Eva Lavaliere) ori o actriţă spaniolă din secolul al XVII – lea, care jucând într-o piesă rolul unei călugăriţe n-a mai vrut să scoată de pe ea haina monahală şi de pe scenă a trecut de-a dreptul la mănăstirea ordinului respectiv făcându-şi loc printre rândurile de spectatori îngenuncheaţi, un actor (care parodiase la Roma, în vremea prigoanelor, scena botezului creştin şi pentru care simulacrul acela de botez luat în derâdere s-a prefăcut în adevărata săvârşire a tainei Sfântului Botez – şi care a murit martir), un scriitor sceptic ca ilustrul nostru compatriot Eugen Ionescu, ajungând să-L cunoască şi iubească la cărunteţe pe Dumnezeu, după citirea atentă a Sfinţilor Părinţi şi tot urmărind Lumina.

Nicolae Steinhardt