Trump, guvernele și măcelul de la Manchester

Nu sunt nici pe departe un priceput în chestiunea teroriștilor. Nu vreau să am de-a face cu așa ceva și sper ca Dumnezeu să-mi apere copilul de nebunia celor care se detonează, pun bombe, intră în mulțime cu camioanele etc. Mă uit cu groază la știrile care-mi povestesc ce s-a întâmplat la Manchester, unde au fost uciși tineri - adolescenți și copii, strânși să o vadă pe Ariana Grande. Îmi spun că dacă aș avea ocazia să o fac, i-aș lichida fără ezitare pe toți cei care pun la cale astfel de orori.

Apoi îmi revin și zic „stai puțin, cum să faci așa ceva, tu ești creștin, european, ai alt sistem de valori, nu poți să răspunzi cu aceeași monedă, mai ales când e vorba de crime și teroare”.

Îl văd la televizor pe Domald Trump, vorbind de la o tribună. „Atâtea vieți frumoase, inocente, care au fost curmate de niște ratați malefici. Nu îi voi numi monștri pentru că le-ar plăcea asta. Li s-ar părea un compliment grozav. Îi voi numi, de acum încolo, ratați, pentru că asta sunt” spune președintele american și mă apucă râsu-plânsu. Probabil că Trump consideră că „ratat” este jignirea supremă pe care i-o poți aduce cuiva. Dacă el însuși ar fi numit ratat, ar face infarct. Dar pentru un terorist asta nu înseamnă nimic. Ratat, criminal, monstru, oricum l-ai numi, el își vede de planurile lui și nu este afectat  nicicum. Nu felul în care îi numești pe teroriști are vreo importanță, ci acțiunile pe care le duci la îndeplinire pentru a-i lichida. Până una alta, vede oricine că avem parte an de an de prea multe atentate soldate cu morți și răniți, iar singura reacție a guvernelor este că ne anunță cu mare aplomb că „nu ne vom lăsa intimidați” și altele asemenea. 

Mă întreb, așa ca un nespecialist: cum a fost posibil ca atentatorul să intre la concertul Arianei Grande cu bomba asupra lui? Știa Theresa May că lumea se confruntă cu provocări teroriste uriașe? A ordonat ea, după ce a devenit premier, măsuri speciale de-a lungul și de-a latul Marii Britanii? Dacă nu, atunci nu prea cred că mai are ce căuta în fruntea guvernului. Iar dacă a făcut-o și totuși oricine intră oriunde vrea cu explozibil asupra lui și ucide zeci de oameni, atunci măcar să ni se spună: nu avem ce face. Să știm, să ne organizăm, să încercăm să ne apărăm singuri, să nu mai stăm liniștiți închipuindu-ne că ne apără guvernele. 

Nu ne poate încălzi cu nimic placa stricată pe care o pun oficialitățile de fiecare dată când mor oameni lipsiți de apărare - „nu vom ceda”, după cum nici faptul că Trump îi numește pe teroriști „ratați” nu ne ajută cu nimic. Degeaba vedem desfășurările alea imense de forțe DUPĂ producerea câte unui atentat - ar trebui să le vedem înainte, în așa fel încât la un concert cu zeci de mii de oameni să nu intre nici pasăre măiastră necontrolată. Și nu ne satisface cu nimic faptul că teroriștii sunt prinși sau mor în propriile atentate: asta nu-i va determina pe alții să renunțe la comiterea de noi măceluri.

Este nevoie de o abordare nouă a problemei terorismului. Pentru că viețile copiilor noștri sunt mai importante decât combinațiile guvernelor, decât înțelegerile secrete cu dealerii de armament, decât încordările dintre Europa și Rusia. Nu mai interesează pe nimeni ce manevrează Merkel, Putin, Macron, Theresa May, Vaticanul, masonii, industriașii. Nu vrem altceva decât să nu mai murim sfârtecați de bombe, călcați cu camioanele, otrăviți cu sarin, decapitați sau arși de vii. 

Se aude?