O adunătură de jigodii

Se spune că succesul are o mie de tați, dar eșecul e copil din flori.

Scandalul de dopaj în care e prinsă Simona Halep a reușit o tristă performanță: i-a văzut scandând, la unison, pe diverși comentatori care altădată și-ar fi arătat cu degetul, unul altuia, defectele și lipsa caracterului. Mi-a roșit mie obrazul de câtă sfântă (sfântă?) indignare a răbufnit în presa românească pe marginea subiectului.

Aceiași oameni pronunțau languros, excitați, prenumele campioanei când a pus steagul României în panteonul performanței. De parcă ei, și nimeni altul, i-ar fi dat lapte de iapă din fragedă pruncie. De parcă ei, și nimeni altul, i-ar fi prăsit, și hărăzit, calea spre performanță.

O țară ca România, care-a văzut cocoțați tot felul de pitpalaci în poziții cheie, că la Cultură, la Sport, la Educație, o țară în care NICĂIERI nu vezi să facă cineva ceva să investească în educația de sănătate a copiilor, ei bine o astfel de țară care-a fost binecuvântată cu o sportivă ca Halep face astăzi ce știe mai bine: își bate joc.

Își bate joc digital. Își bate joc jurnalistic. Își bate joc cultural. Mai c-ai zice că au așteptat-o la colț. ‘Reai ai dracu să fii, ți-o îngheța și ție într-o zi norocul, că prea te-ai sumețit.

Suntem un popor bolnav de multe boli. Lasă că mulți sunt amărâți. Dar sunt încă și mai mulți atinși de lepra bășcăliei, de buba neagră a urii și-a disprețului.

Oameni care nu-și adună rahatul de prin curte, care scuipă coji de semințe pe străzi și care se bat pe burtă (la propriu) la glume proaste ajung să țîțîie amarnic la gândul că uite bă, și noi credeam de ea că-i altfel...

Nu-și dă mai nimeni seama că singura șansă a unei țări, dar cu adevărat singura, e respectul pentru oamenii care ajung deschizători de drumuri. Până la Halep cât înțelegeau românii din tenis? Jale, deloc, nimic. Vedeai vreunul să-și organizeze timpul liber sau viața intimă împrejurul ideii? Nu. A venit Halep, a avut succes, țop și țopârlanii noștri. Hai, frate, că e de-a noastră, e româncă, să se vadă acum că nu suntem noi proștii Europei.

Voi?

Voi ați fost, sunteți și-o să rămâneți proștii Europei. Ditamai indignarea când vine vorba de locul României sub soare, pumni bătuți în piept că prea ne-au oropsit, prea își bat joc de noi.

N-avem noi nevoie să-și bată nimeni joc de noi, oricum o facem singuri, cu eleganță și talent.

E un moment foarte greu pentru cariera Simonei Halep. Doar ea știe ce e în sufletul ei, ce s-a întâmplat, cum o să rezolve, sau dacă va contesta, acuzația că s-a dopat. Chiar dacă a făcut-o, și indiferent cum se va termina ancheta, firesc ar fi să-i rămânem aproape.

Și să-i mulțumim pentru generozitatea pe care a arătat-o față de România.

Pentru că ne-a ridicat, acolo unde alții nu fac decât să ne coboare, în fața ochilor planetei.

Pentru că a inspirat o generație.

Pentru că, indiferent unde a fost, a vorbit frumos de țara ei, de oamenii acestei țări.

Care astăzi, prin voci și vuvuzele, nu fac altceva decât să se descalifice.

Există un test simplu pe care l-aș propune oricui se gândește să ofere o opinie legată de Simona Halep: mai întâi urcă, pe scări, până la ultimul etaj al hotelului Intercontinental din București. Și, dacă mai ai suflu când ajungi (dacă ajungi), vorbește. Dacă nu, taci. Că mâncatul de aripioare picante nu e sport olimpic.
Gabriel Diaconu