Florian Pitiș... Să fi scris el această scrisoare?

Vă salut,

Mă numesc Florian Pitiș și vă anunț că am cancer la prostată... Am 63 de ani, sunt director la un radio și de curând cea mai mare bucurie pe care am avut-o în viața mea a fost concertul Rolling Stones. Doctorii m-au avertizat că sunt prea slăbit, că poate o să agravez ce a mai rămas din boala mea participând la concert. Viața mea a fost extraordinar de frumoasă. Am fost rebelul cu plete în vânt... mi-am trăit viața intens, ca pe o minune și nu îmi pare rău de nimic din ceea ce am făcut. Aș vrea să vă aduceți aminte de mine și tind să cred că pentru voi am însemnat ceva... Să fredonăm împreună: Hei, tramvai, cu etaj și tras de cai, hei, joben ce umblai la Mon Jarden. Ce tânăr eram atunci și plin de viață... Cum am primit vestea? Ei bine dragilor, rău.

Există un moment în viață când fiecare trebuie să își ia rămas bun. Toți veți fi în locul meu cândva. Chiar tu, care citești aceste rânduri, cândva va trebui să îți înfrunți propria moarte. Pe de-o parte mă înspăimântă...cum ar fi să nu mai fiu cu voi cei care ați ținut la mine, să nu vă mai văd 100 de ani... 1000 de ani... un miliard de ani... o eternitate... o veșnicie... un infinit... un neant... Eu, Florian Pitiș nu voi mai fi. Copiii voștri poate nu vor apuca să asculte Pasărea Colibri... nu vor apuca să vadă emisiunile la Teleenciclopedia titrate de mine. Încet încet voi fi uitat de toți sau, sper eu, nu chiar toți.Ce mesaj să vă transmit acum?

Nu știu dragilor, trăiesc într-un vis rău și mă gândesc că toate astea nu mi se întâmplă mie. Marea trecere spre neant, spre neființă... Trebuie să am curaj, o singură dată în viață treci într-o altă etapă. Aș vrea să vă spun să vă iubiți mai mult, să prețuiți fiecare clipă ca și cum ar fi ultima. Eu vă iubesc pe toți și se pare că EL mă va chema în ceruri. Îmi pare rău că nu am realizat tot ceea ce îmi doream, îmi pare rău că am lăsat atâtea lucruri neîmplinite. Dar nu, NU îmi pare rău de viața pe care am trăit-o. Îți mulțumesc, Dumnezeule, pentru viața ce mi-ai hărăzit, pentru iubirea ce mi-ai dăruit. Îmi pare rău că mă chemi așa curând la tine. Voiam să fac mai multe Doamne, voiam să fac mai multe. Neantul mă cheamă și mă înspăimântă în același timp... eu să nu mai fiu, EU? Să nu mai exist, să dispar pur și simplu în bezna uitării? Ce înseamnă Doamne să nu mai fiu!?! Mă pui la grea încercare, ultima din viața mea. Dumnezeule, mă ia o frică mare: oare exiști?? Doamne, nu mă lăsa în bezna neființei, eu vreau să mai fiu... Te rog, nu vreau să fiu doar o cruce într-un cimitir...