Pe 27 octombrie 2022 am mers la cabinetul medical al liceului din Breaza unde sunt profesor, ca să cer un antibiotic - mai precis niște Augmentin. Motivul? O durere super neplăcută la un premolar - cel cu numărul 34. Doamna doctor, care, întâmplător, este stomatolog, s-a uitat, a văzut cum e treaba, mi-a dat augmentinul și un antiinflamator, după care m-a trimis la un anume doctor din Ploiești, care, zicea dumneaei, este un dentist foarte bun. M-am mirat puțin - de ce adică un stomatolog să te trimită la altul, dar n-am zis nimic.
Am luat medicamentele începând din acea seară de joi. Vineri l-am sunat pe domnul recomandat, care m-a chemat luni. Până atunci speram să se dezumfle falca și să mă lase durerile. N-a fost chiar așa, dar mi-a mers mai bine.
Luni, pe 31 octombrie, am fost la cabinetul domnului, care mi-a deschis dintele cu niște ace ca să poată drena infecția. Evident, mi-a băgat sub nas acul cu puroi, ca să mă lămuresc ce am acolo - așa fac toți stomatologii, e un fel de lege a lor nescrisă. Apoi mi-a zis „gata, v-am luat durerea, mai departe poate și doamna X de la Breaza să vă trateze dintele”. M-am simțit pasat între doctori, dar nu aveam cum să nu fiu de acord cu procedura asta. Am plătit și m-am dus în lumea mea.
Marți și miercuri am fost foarte bine, așa că n-am mai luat antibiotic. Miercuri seara au reînceput durerile, mult mai violente, drept pentru care m-am pus pe Ketorol. Luam și câte 2 pastile, care își făceau efectul în circa jumătate de oră.
Vineri la ora 17 m-am dus la Balul Bobocilor. Spectacol de calitate, cum nu mai văzusem din Hanovra, de la școala Mariei. După, ne-am dus la „o măslină, o atenție”, unde n-am putut sta decât vreo oră, pentru că simțeam nevoia să mă bag sub plapumă și să sufăr acolo în tăcere.
Mi-am trecut week-endul cu vodcă, whiskey și ketorol și m-am descurcat. Luni seara am început să iau din nou antibiotic după ce l-am sunat din nou pe doctorul super bun, care mi-a spus că el nu lucrează decât dimineața, deci nu mă poate programa niciodată după ora 15, când ajung la Ploiești.
Aveam o variantă de rezervă: un amic de-al meu, Adi, e prieten cu un dentist și mi-a dat asigurări că mă pot duce la el oricând. Așa că vineri când m-am întors la Ploiești, am mers la Maraffka și am făcut două radiografii - una panoramică și cealaltă pe zona premolarului 34. Era ora 15 când l-am sunat pe Adi să-l întreb dacă amicul lui lucrează sâmbăta. Mi-a zis cam așa: „Sâmbăta niciodată, în schimb lucrează acum, până la 19. Îl sun și te resun.” Nu m-a mai sunat, așa că m-am dus la domiciliu, unde am continuat tratamentul empiric cu alcool și ketorol.
Pe la 8 seara, mă sună Adi: „Profesore, am uitat chiar din momentul în care am închis telefonul cu tine. Asta e, trebuia să mă suni din nou” etc. M-a programat pentru luni la 11.
Luni la 11 m-am prezentat la adresă. Mi-au dat mască și botoși de plastic de unică folosință, m-au spălat pe mâini, m-au dat cu dezinfectant și iată-mă pe scaunul de tortură. Domnul doctor mi-a băgat și el niște ace pe care le-a tot răsucit în premolar, mi-a dat și el să miros infecția, apoi, după ce mi-a scris rețetă pentru augmentin, metronidazol și antinevralgic, m-a programat pentru ieri la 14:30 și mi-a luat 100 de lei.
La plecare, am intrat în enșpe farmacii: nici urmă de metronidazol.
Ieri l-am vizitat din nou. Mi-a făcut un nou drenaj și mi-a scris o trimitere la o doamnă chirurg, prin care o ruga să-mi extragă premolarul. Carevasăzică, nici vorbă de salvat, plombat etc, așa cum mi s-a mai întâmplat de-a lungul vieții. Drenat și extras. Am mai plătit 50 de lei și asta a fost.
Azi la 16, am ajuns la doamna doctor. Mi-a spus că nu-mi poate face nimic altfel decât cu programare. M-a programat pentru 28 noiembrie și m-a avertizat că dacă am glicemie peste 180 sau tensiune peste 160 nu extrage nimic. Dacă totuși extrage, mă costă 300 de lei.
La ora 4 l-am sunat pe dentist, care mi-a zis că aia e, să stau așa, cu canalul premolarului deschis, când mănânc să pun acolo niște vată, să iau antibiotic până se fac 7 zile și să caut mai departe prin farmacii metronidazol, care s-ar putea găsi sub denumirea Flagyl.
Luni, pe 31 octombrie, am fost la cabinetul domnului, care mi-a deschis dintele cu niște ace ca să poată drena infecția. Evident, mi-a băgat sub nas acul cu puroi, ca să mă lămuresc ce am acolo - așa fac toți stomatologii, e un fel de lege a lor nescrisă. Apoi mi-a zis „gata, v-am luat durerea, mai departe poate și doamna X de la Breaza să vă trateze dintele”. M-am simțit pasat între doctori, dar nu aveam cum să nu fiu de acord cu procedura asta. Am plătit și m-am dus în lumea mea.
Marți și miercuri am fost foarte bine, așa că n-am mai luat antibiotic. Miercuri seara au reînceput durerile, mult mai violente, drept pentru care m-am pus pe Ketorol. Luam și câte 2 pastile, care își făceau efectul în circa jumătate de oră.
Vineri la ora 17 m-am dus la Balul Bobocilor. Spectacol de calitate, cum nu mai văzusem din Hanovra, de la școala Mariei. După, ne-am dus la „o măslină, o atenție”, unde n-am putut sta decât vreo oră, pentru că simțeam nevoia să mă bag sub plapumă și să sufăr acolo în tăcere.
Mi-am trecut week-endul cu vodcă, whiskey și ketorol și m-am descurcat. Luni seara am început să iau din nou antibiotic după ce l-am sunat din nou pe doctorul super bun, care mi-a spus că el nu lucrează decât dimineața, deci nu mă poate programa niciodată după ora 15, când ajung la Ploiești.
Aveam o variantă de rezervă: un amic de-al meu, Adi, e prieten cu un dentist și mi-a dat asigurări că mă pot duce la el oricând. Așa că vineri când m-am întors la Ploiești, am mers la Maraffka și am făcut două radiografii - una panoramică și cealaltă pe zona premolarului 34. Era ora 15 când l-am sunat pe Adi să-l întreb dacă amicul lui lucrează sâmbăta. Mi-a zis cam așa: „Sâmbăta niciodată, în schimb lucrează acum, până la 19. Îl sun și te resun.” Nu m-a mai sunat, așa că m-am dus la domiciliu, unde am continuat tratamentul empiric cu alcool și ketorol.
Pe la 8 seara, mă sună Adi: „Profesore, am uitat chiar din momentul în care am închis telefonul cu tine. Asta e, trebuia să mă suni din nou” etc. M-a programat pentru luni la 11.
Luni la 11 m-am prezentat la adresă. Mi-au dat mască și botoși de plastic de unică folosință, m-au spălat pe mâini, m-au dat cu dezinfectant și iată-mă pe scaunul de tortură. Domnul doctor mi-a băgat și el niște ace pe care le-a tot răsucit în premolar, mi-a dat și el să miros infecția, apoi, după ce mi-a scris rețetă pentru augmentin, metronidazol și antinevralgic, m-a programat pentru ieri la 14:30 și mi-a luat 100 de lei.
La plecare, am intrat în enșpe farmacii: nici urmă de metronidazol.
Ieri l-am vizitat din nou. Mi-a făcut un nou drenaj și mi-a scris o trimitere la o doamnă chirurg, prin care o ruga să-mi extragă premolarul. Carevasăzică, nici vorbă de salvat, plombat etc, așa cum mi s-a mai întâmplat de-a lungul vieții. Drenat și extras. Am mai plătit 50 de lei și asta a fost.
Azi la 16, am ajuns la doamna doctor. Mi-a spus că nu-mi poate face nimic altfel decât cu programare. M-a programat pentru 28 noiembrie și m-a avertizat că dacă am glicemie peste 180 sau tensiune peste 160 nu extrage nimic. Dacă totuși extrage, mă costă 300 de lei.
La ora 4 l-am sunat pe dentist, care mi-a zis că aia e, să stau așa, cu canalul premolarului deschis, când mănânc să pun acolo niște vată, să iau antibiotic până se fac 7 zile și să caut mai departe prin farmacii metronidazol, care s-ar putea găsi sub denumirea Flagyl.
La farmacia din colț, unde una din farmaciste mi-a devenit amică după ce ne-am ciocnit ușor acum vreo doi ani cu mașinile și ne-am spart niște poziții, am aflat că mai au 6 pastile de Flagyl. S-au dus în depozite să cotrobăie după el, dar nu l-au mai găsit. „Sistemul se actualizează greu”, mi-au spus. „Noi am vândut medicamentul, dar încă nu s-a șters din sistem”.
Una peste alta, dacă ți se infectează un dinte, nu ai nicio garanție că nu ajungi direct la morgă.
Una peste alta, dacă ți se infectează un dinte, nu ai nicio garanție că nu ajungi direct la morgă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu