Repartiția - un hatâr făcut băicoienilor

În 1985, m-am prezentat, conform repartiției guvernamentale, la Băicoi - Ţintea, pentru a prelua postul de profesor de matematică la școală generală de acolo. Băicoi era localitatea cea mai apropiată de Sinaia din lista posturilor scoase la repartiție în anul acela. Băicoi... Ţintea - mă gândeam. Ce-o mai fi și asta? Un sat, cu oameni înapoiați, cu vreo școală dărăpănată, unde lumea nu a auzit nici de Segovia, nici de Ken Kesey, unde nu găsești nici bere străină, nici țigări...

Despre imbecilitatea autorului

Încă de pe când aveam vreo 15 ani, mi-am dorit să beau un vin de Amontillado. Știți care, cel din povestea lui Edgar Allan Poe - "Balerca de Amontillado". 

Ei bine, ieri la Cordoba am ratat această ocazie unică. Am intrat într-un magazin de vinuri si l-am văzut: era chiar el, vinul sec de Amontillado, tras în sticle cu o formă mângâietoare. Costa 29 de euro o astfel de sticlă. Dar eu, în imbecilitatea mea greu de egalat și imposibil de întrecut, nu l-am cumpărat, zicându-mi că o să-l găsesc mai încolo, cu numai 25 de euro. Zgârcenie care nu mă caracterizează și care, de data asta, mi-a fost fatală. Nu am mai găsit nicăieri vinul de Amontillado.

Devalizarea

Sosit de pe traseul Benalmadena - Cordoba - Granada - Benalmadena. Ar fi de scris la greu, insa nu mai am forta. M-am uitat putin pe la mesaje, prin hotmail, prin Facebook etc. Maria nu mi-a scris nimic, so nu prea vad la ce sa mai stau. Oricum, primul lucru pe care l-am facut a fost sa devalizez dulapiorul din imagine:

PS Tipul care creste cai nu a fost cu noi. Oh!

Furculita in ventilator

Maine merg la Granada si Cordoba. Cred ca o sa am parte, in autocar, de compania unei familii de crescatori de cai, analfabeti, care o sa-mi amarasca intreaga zi. Au venit ieri si s-au inscris in toate excursiile. Azi dimineata, la micul dejun, am stat la cateva mese distanta de ei. Individul, inalt, mustacios si cu fata latareata, a vorbit continuu, pe un ton egal, despre ceea ce are el de gand sa faca in Spania si despre diverse intamplari cu cai, tarcuri si harnasamente. Apoi a povestit ceva in care eroul era un amic de-al lui, care trecuse prin Spania anul trecut. De vreo zece ori a rostit Malorca, adica M-a-l-o-r-c-a, ceva asemanator cu mahorca. In fine. La un moment dat s-a ridicat in picioare, a luat o furculita si s-a intins cu ea pana a reusit sa impunga cu ea ventilatorul. A mormait ceva si s-a asezat. Apoi a inceput sa vorbeasca despre vanturile pe care le va trage el daca va manca anumite preparate din cele oferite in restaurant. Cand deja nu mai puteam sa suport, au plecat. Dar era prea tarziu...

In asa ceva infigea crescatorul de cai furculita...