Inalta sinucidere

Am postat acum câtăva vreme, în serial, „Înalta aventură” - cartea lui Edmund Hillary despre cucerirea Everestului. O carte frumoasă, care pe unul ca mine, născut şi crescut la poalele Bucegilor, îl ţine cu sufletul la gură. Sigur că am citit această carte în adolescenţă şi, în urma lecturii, mi-am dorit să ajung şi eu pe Everest. N-a fost să fie, o astfel de încercare nu este chiar pentru oricine. Trebuie să ai o dârzenie ieşită din comun, un coeficient nu chiar neglijabil de nebunie şi, mai ales, să consideri că merită. Ori eu n-am avut nici dârzenie, nici nebunie. Aşa că am urcat doar munţii din preajma casei.

Inalta aventura

               Încercările pentru descoperirea şi escaladarea vîrfurilor munţilor Himalaya şi Karakorum au început timid, cu rezultate insuficiente, încă din secolul al XIX-lea. Tentativele au aparţinut, în cea mai mare parte, militarilor englezi instalaţi în India, care urmăreau în mai mică măsură obiective ştiinţifice sau performanţe sportive, cît descoperirea unor noi căi de comunicaţie între ţinuturile ocupate de colonialiştii britanici în sudul marelui continent estic şi regiunile atît de bogate, dar aproape impenetrabile, din Asia centrala. Sprijinite cu mijloace largi de către guvernul metropolitan britanic, expediţiile militarilor englezi, alcătuite din alpinişti cu un antrenament minuţios, au făcut o serie întreagă de ascensiuni pe vîrfurile munţilor Himalaya şi Karakorum, au descoperit cîteva piscuri pe care nu le atinsese piciorul omului şi au întocmit lucrări topografice privind în special aşa-numitul Pisc XV, situat în dreptul paralelei 28° latitudine nordică, chiar la graniţa dintre Nepal şi Tibet. Lucrările acestea topografice au fost întocmite sub conducerea lui George Everest, între anii 1830—1843 ceea ce a determinat denumirea piscului dominant (8845 m deasupra nivelului mării) de către europeni cu numele topografului englez.

Edmund Hillary si Tenzing Norgay escaladand Everestul