Mici intamplari cu animale (185)

Simţ patern

Cu prilejul unei expoziţii de cîini care a avut loc la Timi­şoara, după terminarea arbitrajului şi a celorlalte formalităţi, cîţiva prieteni stăteau de vorbă în jurul unei mese din restau­rantul expoziţiei. Atunci a istorisit unul dintre ei:

„Am un lup blînd, pe care l-am primit înainte cu cîţiva ani din Bozovici-Caraş, pe cînd nu era decît un biet pui. Datorită blîndeţii cu care l-am tratat, acest lup a devenit domestic, în înţelesul adevărat al cuvîntului. Stătea cu noi în casă, ca orice cîine, şi, condus în lesă, îl scoteam şi în oraş la plimbare. În timpul acestor plimbări, trăgînd cu urechea, auzeam critici in­teresante din partea trecătorilor «experţi» care făceau aluzii la însoţitorul meu. Asa, bunăoară aud pe unul: "Ia uite mă ce cîine-lup frumos; seamănă leit cu un lup sălbatic". Celalalt îi răspunde: «Frumos cîine, dar nu pare a fi de rasă pură».

Mici intamplari cu animale (39)

Invoială cu ursul

Cînd treceam în hoinărelile mele prin apropierea stînei din Tomnatic, nu lipseam să nu merg la ea, chiar şi dacă apro­pierea însemna cale de un ceas. Acolo băciuia bătrînul Oprea — cu care eram prieten.

De data aceasta parcă s-a bucurat şi mai mult cînd m-a re­cunoscut de departe, venind escortat de hărmălaia cîinilor lui.

—  Bine că ai venit cu puşcă  — zîmbi mulţumit, după ce ne-am strîns mîna.

—  Adică vă necăjeşte rău ursul ?

—  Ne necăjeşte şi-i dăm dare grea. Dar altceva am vrea să împuşti dumneata, dacă-i face bine... Ia, pe afurisitul ăsta de cîine, pe Bîrcu, şi-mi arătă cîinele, care se culcase în apro­piere.