Intaia noapte singur, dupa multa vreme. De obicei ma apuca frica, una venita direct din adancurile copilariei, cand ma vizitau tot felul de monstri. De cate ori raman singur, incepe - intr-o forma mult atenuata, desigur. Mi se pare ca e ceva in spate, ori dupa usa etc. Nu o sa uit niciodata frica de la Sinaia, din Calea Codrului, cand mama plecase la manastire, la Prislop, iar Luminita la Bucuresti. Ma bagam in pat si instantaneu incepea groaza. Nu avea niciun obiect, dar ma cuprindea pe de-a-ntregul. Luam si citeam degeaba dintr-o carte de rugaciuni. Dar insistam, seara de seara citeam pana oboseam, uneori cu voce tare. Apoi stingeam lumina, dar imediat ma cuprindea si mai tare, asa ca lasam veioza aprinsa. Ma faceam ghem sub plapuma grea, tineam afara numai nasul, ca sa respir aer rece si, pana la urma adormeam. Oh, sa fi stiut lumea pe la Protoculul de Stat cum sunt serile domnului director.....
Apoi frica s-a tot dus, s-a tot dus, pana a ramas umbra asta palida care ma face sa merg atent prin casa atunci cand raman singur. Interesant e ca daca dorm in alta parte, nu am nicio treaba. Acolo insa unde locuiesc multa vreme, acolo se intampla toate.
Cum spuneam, azi noapte nici urma de frica. Am visat, in schimb, tot felul de persoane care mi-au populat anii sinaieni. Luminita, un oarecare Costica zis "Putere", Petre Mongolu', nea Marian - barmanul de la Furnica si multi altii. Un vis placut, pana la urma, chiar daca destul de absurd, ca mai toate visele.
