Giulia

Era pe vremea când femeile ştiau să se transforme în îngeri
iar bărbaţii, cu ajutorul lor, puteau să se nască a doua oară.
Îmi făceam veacul prin Mantova, căutând urmele lui Virgiliu
şi încercând să redau luminii comori îngropate în câmpia lombardă

Nu, nu stăteam de vorbă cu învăţaţii -  ce pot ei să ştie cu adevărat,
mă preumblam printre oamenii simpli, beam vinuri roşii de Fortana,
priveam din barca mea etruscă jocul curcubeelor pe Lago di Mezzo,
iar serile mâncam tortelli di zucca pe terasele micului port poantilist.

Fiecare îmi spunea poveşti despre iubirile celor din vechime,
despre vendetta, patimi, invidie, trădări, ori despre setea de putere
şi toţi vorbeau despre frumuseţea Giuliei Gonzaga, pe care corsarul Barbarossa
încercase să o răpească spre a o închide în haremul magnificului sultan Suleiman.

Giulia, pe care am găsit-o în cele din urmă, într-o după-amiază a miresmelor,
încercând să-şi lepede pielea de lapte cu cacao sub o tufă de liliac, pentru a-şi relua condiţia de înger,
Giulia, pe care am prins-o de umeri fără că ea să se împotrivească, am privit-o în
ochi până în adâncul inimii mele
şi am dus-o în barca mea etruscă, unde am făcut dragoste vegheaţi de un zeu încruntat.

Giulia, care de atunci n-a mai vrut să plece, spunându-mi că sunt copilul ei
şi că trebuie să-mi poarte de grijă ca nu cumva să mă transform în adult,
renunţând, pentru mine, la aripile de înger şi făcându-mă să înţeleg
că există femei care nu te mai părăsesc nici cu post şi nici cu rugăciune.
RaulB