Azi, 17 decembrie 2016, Papa Francis a împlinit 80 de ani. Cu ocazia asta, a făcut mai multe gesturi caritabile sau măcar neobișnuite. De exemplu, a luat micul dejun împreună cu o trupă de 8 oameni ai străzii din Roma. Printre ei, doi români. Niciodată nu se întâmplă ceva ciudat sau tragic sau enervant pe planetă fără să fie implicați și români.
Nu am idee cât este aici imbold al duhului sfânt și cât marketing bisericesc. Poate să nu fie decât o simplă dorință a papei, pe care-l știm puțin excentric. Chiar nu are importanță. Ceea ce mă roade este altceva: cred că acelor oameni nu le-a prins bine invitația lui Francis. Să explic de ce cred asta.
Un homeless este, așa cum arată și numele, un om care nu are casa lui și nici bani ca să închirieze una. Viața lui se desfășoară în stradă. Acolo mănâncă el, dacă primește ceva, acolo doarme, nu contează că e cald sau frig, ploaie sau zăpadă etc. Mie asta mi se pare un adevărat coșmar. Iar trezirea din acest coșmar nu poate fi decât una singură: omul străzii să primească de la cineva o locuință, sau bani ca să poată închiria una. Când ai patul tău, viața începe să capete un oarecare sens și parcă parcă îți vine să te apuci de o activitate oarecare.
Când ești om al străzii și dă peste tine surpriza de a fi invitat la masă de papa de la Roma, cred că simți o mare emoție. Chiar dacă nu suferi de foame, pentru că primești toată ziua hot dogs din care mai hrănești și un câine, totuși nu o să refuzi invitația. Te duci, pentru că a sta la masă cu papa este un prilej pe care nu-l are multă lume. Poate că aștepți chiar ca prin intermediul Suveranului Pontif, Dumnezeu să îți transmită ceva care urmează să-ți schimbe viața. Poate speri ca după ce s-a terminat masa, vreun cardinal să-ți bage în buzunar un plic cu niște mii de euro. Pot fi multe motive. Așa că te duci. Mănânci, îl asculți pe Papa Francisc, îi spui povestea ta tristă, primești sfaturi înțelepte, binecuvântări și îndemnul de a te încredința cu totul lui Cristos și apoi pac - înapoi în stradă. Ei, aici este momentul greu. Fiecare își vede de treaba lui și, dacă te gândești bine, nu te-ai ales cu nimic după acest minunat mic dejun. Ești în continuare un homeless, iar Papa este în continuare Papă. Diferența e că ai stat cu el la masă, ai simțit din nou căldura unui mic dejun împreună cu alte persoane, tihna și bucuria de a mânca pe o față de masă albă, cu tacâmuri, senzația că totul e așa cum trebuie. Poate ai simțit chiar și un fior de credință autentică. Dar vai, după o oră te-ai întors în stradă. Coșmarul a reînceput.
Cred că un om al străzii ajunge la un moment dat să se obișnuiască cu soarta lui. Nu se mai gândește la locuitul într-o casă normală, la o viață ordonată, la un job etc. Lui nu-i poate face bine să-și amintească vremurile când nu era homeless, de exemplu când era adolescent, mergea la școală și locuia cu părinții. Astfel de amintiri nu pot fi decât chinuitoare. Când iei un homeless din stradă și-l duci acasă la tine ca să mănânce un prânz apoi îl trimiți de unde a venit, cred că nu-i faci un bine. El va simți din nou că este un nenorocit, va vedea din nou, cu ochii lui, ce înseamnă să ai o casă, mâncare bună, căldură și va începe din nou să se gândească la blestemul care-i apasă viața, făcându-l să trăiască pe stradă, asemeni unui câine.
Din punctul ăsta de vedere cred, așa cum am spus, că gestul caritabil al Papei Francis le-a făcut mai mult rău celor 8 oameni fără adăpost.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu