Am stat de vorbă, ieri, la telefon, cu o doamnă în vârstă (peste 80 de ani), pe care o cunosc de multă vreme. Aflasem că e singură și destul de bolnavă, nu o mai caută nimeni etc. Vechea poveste. Așa că am sunat-o și am avut o lungă discuție despre lume și viață - sigur, după ce am isprăvit cu medicamentele, prețurile, căldura și celelalte. După cum mă așteptam, Doamna80 (așa o să-i spun, mă ajută la scris să-i spun cumva) a rămas aceeași persoană curioasă, locvace și sfătoasă, așa că nu după multă vreme am ajuns cu discuția la persoana mea.
După ce s-a interesat în amănunt cu privire la ce fac și ce nu fac, Doamna80 mi-a vorbit despre niște lucruri foarte concrete, cum ar fi hainele pe care trebuie să le port acum, când este frig, despre economiile pe care e bine să le fac, căutând să cumpăr întotdeauna lucruri mai ieftine, despre, în sfârșit, pretențiile pe care trebuie să le am de la viața care mi-a mai rămas de trăit. Mi-a spus apoi că cei mai mulți oameni, în cele din urmă se întorc de unde-au plecat, nevoile lor reale nu mai sunt cele din anii de turbulență, sunt obligați să învețe să se restrângă, să fie mai rezervați, să nu insiste pentru noi cunoștințe și relații etc. Mi-a spus foarte multe lucruri de genul ăsta. M-a întrebat cum stau cu banii, dacă o să am brad de Crăciun și porc pe masă, la câte kilograme am ajuns, dacă și cât beau, câtă benzină consum pe lună, câți ani sunt de când a murit mama, dacă mai scriu, dacă mai citesc, dacă mai cânt la chitară, dacă am chelit, cine a mai murit dintre cunoștințele comune, ce face Maria, câți ani are, cum învață, dacă îmi iau haine de la second-hand, dacă am toate actele necesare ca să ies la pensie, dacă îmi mai place matematica și câte altele. Și, pe măsură ce-i răspundeam, comenta și îmi dădea sfaturi. Am aflat că trebuie să-mi văd de treaba mea, să nu mă mai apuc de nimic periculos, cum ar fi politica, să nu aștept ajutor de la oameni, să merg la biserică, să țin posturile, să fiu corect și demn, să nu mă cert cu nimeni, să renunț la toate viciile, să dau de pomană, să nu mă plâng, să îndur în tăcere, să mă rog pentru vii și pentru morți etc. Doamne, m-am întrebat, oare ce s-o fi întâmplat cu Doamna80, pe care o știam foarte activă și preocupată să administreze viața ei și a altora?
Și dintr-odată am înțeles: asta e tot ce-i mai rămâne omului când ajunge aproape de final. Nu se mai implică, nu mai caută, nu mai cere de la viață, pur și simplu se ocupă de cele interioare și inițiază un minim de acțiuni exterioare, toate vizând împăcarea cu sine. Una peste alta, e vorba de așteptarea morții și de preocuparea de a găsi răspuns la întrebarea: cum e mai bine s-o aștept?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu