Renașterea stalinismului din spiritul triștilor dodoni de dincoace de Prut (3)

Cum au ascuns şi au falsificat guvernele liberale şi naţional-ţărăniste adevărul asupra U. R. S. S.

Guvernele maniste şi brătieniste au întovărăşit fiecare pas pe care-l făcea noua putere sovietică pentru consolidarea ei, pentru stârpirea reacţiunii şi pentru reconstrucţia ţării — cu o propagandă de minciuni, de ştiri false. Desigur, înlăturarea dictaturii moşierilor ruşi şi înscăunarea unui regim de democraţie populară în imediata noastră vecinătate nu era pe placul moşierilor şi al bancherilor din partidele „istorice”. Lor nu le convenea că poporul sovietic se îndrepta cu paşi uriaşi spre un progres politic, economic şi cultural, cum nu mai văzuse lumea până atunci. Deaceea, în tot timpul activităţii ei, presa brătienistă şi manistă s’a străduit să împrăştie tot felu de calomnii împotriva vecinului nostru sovietic.

Cu litere groase, cu titluri care acopereau coloane întregi „Viitorul”, „Patria”, „România” şi „Dreptatea” înjurau U R. S. S. Iată câteva mostre din oficioasele „istoricilor”: „Lenin mărturiseşte falimentul bolşevismului”, „Bolşevismul merge spre declin”, „Criza partidului bolşevic”, „Ucraina nu mai aprovizionează sovietele”, „Situaţia precară a finanţelor sovietice“, „Eşuarea planului de 5 ani în Rusia sovietică", „Prăbu-şirea comerţului sovietic”, „Spre falimentul colectivizării”, „Haosul în Rusia"... 

In felul acesta partidele „istorice" se sileau să aţâţe poporul la ură şi duşmănie împotriva U.R.S.S., prezentând marile prefaceri de acolo sub o lumină falsă, mergând până la cele mai absurde minciuni ca de pildă: că în U.R.S.S. se mănâncă copii, că bisericile au fost transformate în grajduri, etc.

În timp ce în U. R. S. S. se petreceau evenimente de o importanţă istorică pentru omenirea întreagă, „istoricii” noştri nu găseau potrivit, ba chiar împiedicau, conform „liniei lor tradiţionale", ca poporul nostru să fie informat de ceeaee se întâmpla dincolo de hotare.

Rezultatele gigantice pe cari democraţia sovietică le cucerise pas cu pas în toate domeniile vieţii economice, politice, sociale şi culturale, toate acestea au fost ascunse cu mare grijă maselor noastre populare de către conducătorii istorici.

Dar mai mult. Toţi acei, cari au îndrăznit în ţara românească să lămurească poporul asupra progresului pe care-l realiza vecinul nostru, au fost urmăriţi de Siguranţa brătienistă sau manistă, arestaţi, torturaţi, judecaţi pentru „înaltă trădare" şi aruncaţi în temniţe. Prietenii Uniunii Sovietice n’au fost niciodată prietenii lui Brătianu sau ai lui Maniu. Era în interesul ţării, al poporului român să fie cât mai exact informat asupra schimbărilor ce se produceau în imediata noastră vecinătate. Numai datorită campaniei de minciuni şi de calomnii ţesută de guvernele şi de partidele reacţionare brătienisto-maniste a fost posibil ca trădătorul Antonescu să împingă ţara într’un război criminal împotriva U. R. S. S. Antonescu căuta să convingă poporul că această ţară e un „colos cu picioare de lut” şi că acest război va fi „o simplă plimbare militară”.

Am vorbit mai sus de adăpostirea bandelor de ruşi albi, în frunte cu Vranghel şi Mahno, de către guvernul brătienist. Ce au urmărit reacţionarii cu aceasta?

Corespondentul din Viena al ziarului englez laburist, Daily Herald, scrie în anul 1922, referitor la conferinţa Micii Antante: „S’a discutat chestiunea „apărării” României împotriva „primejdiei bolşevice” care ar fi inevitabilă pentru primăvara aceasta. S’a iscălit o convenţie, conform căreia Iugoslavia va sprijini România în cazul unui conflict înarmat cu Rusia Sovietică. România în schimb garantează că armata lui Vranghel va putea să opereze liber pe teritoriul român. In afară de aceasta Iugoslavia îi dă lui Vranghel un credit de 100 milioane dinari pentru nevoi militare. Din acest credit, România va lua o parte... Petliura, care dispune de o armată de 15.000 inşi înarmaţi a intrat în legătură cu Vranghel. Guvernul român a aprobat lui Petliura să strângă voluntari din sânul ofiţerilor şi soldaţilor ruşi, internaţi în România. România a dat lui Petliura încă 18 tunuri, 180 mitraliere şi 1.100 arme, iar la Tiraspol, la graniţă, ţine gata regimente de infanterie şi cavalerie petliuriene”. Ce reese din aceste lămuriri, făcute de un ziar englez care nu putea să fie în niciun caz bănuit atunci de filosovietism ? Reese că guvernul de sub conducerea lui I. C. Brătianu s’a pretat la pregătirea unui război antisovietic. In acest scop, el a concentrat, a hrănit şi a înarmat bandele unui Vranghel, Mahno şi ale pogromistului Petliura. Şi aceasta, în timp ce, la Genova, precum se laudă astăzi partidul brătienist, I. C. Brătianu ducea la Genova „conversaţii” cu reprezentantul sovietic în vederea unei „înţelegeri”. Dar din lămuririle engleze reese şi altceva: brătieniştii, ca şi maniştii mai târziu, au încercat să facă din „Mica înţelegere” şi din „înţelegerea Balcanică” un instrument de atac militar împotriva popoarelor sovietice. Faptul că această intenţie a reacţionarilor noştri „istorici” n’a fost realizată până la urmă, se datoreşte în primul rând d-lui Beneş, care s’a opus hotărât acestor încercări, urmărind în mod consecvent linia de prietenie cu guvernul sovietic. Şi în şedinţa susmenţionată a Micii înţelegeri, reprezentantul cehoslovac a dat de înţeles că guvernul lui e contra lui Vranghel şi contra oricărui amestec în afacerile ruseşti. 

Atitudinea prietenoasă a poporului cehoslovac a fost re-cunoscută şi de reprezentantul U. R. S. S. la conferinţa din Genova, exprimându-şi stima pentru politica guvernului ceho-slovac. In afară de eforturile reacţiunii noastre de a transforma antantele balcanice în blocuri agresive militare împotriva statului sovietic, toate guvernele brătieniste şi maniste au încercat să încheie alianţe militare cu guvernele recţionare ale moşierilor din Polonia. Scopul diferitelor convenţii şi tratate, încheiate în decursul anilor între ambele ţări, era, vizibil, anti-sovietic. „Alianţa defensivă” a lui Averescu, încheiată în 1921 a fost înlocuită de către I. C. Brătianu în 1926 printr’un ,,tratat de garanţie”, nu mai puţin războinic şi provocator la adresa U. R. S. S. In sfârşit, se grăbi şi Maniu să încheie în 1929 o „convenţie cu privire la ajutor mutual”, şi doi ani mai târziu, încă un „tratat de garanţie”. Nu e un secret pentru nimeni, astăzi, că toate aceste pacte cu Polonia au avut drept scop să formeze faimosul „cordon sanitar” în jurul ţării sovietice şi să pregătească războiul împotriva ei.
P1  P4