Întoarcerea lui Heracle - un dialog imaginat de RaulB

- Iubito, m-am întors. Pe încălțări am sângele hidrei din Lerna, umerii îmi sunt acoperiți de fulgii păsărilor stimfalide, pe sfoara de la gît mi-am prins cornul taurului din Creta și copita mistrețului de pe muntele Erymanthus. Tunica mi-am cusut-o din pielea leului din Nemeea, cingătoarea am smuls-o de la brâul Hippolytei, regina amazoanelor. Am buzunarele pline de mere din grădina Hesperidelor, culese doar pentru noi, iubito. Primește-mă la sânul tău, mângâie-mi fruntea ostenită, despletește-ți părul și lasă-l să-mi învăluie pieptul plin de rănile luptelor, căci în sfârșit m-am întors acasă.

- Dar eu, iubitule, neștiind că te vei întoarce, m-am însoțit cu unul dintre prietenii tăi... ce vom face acum?

- Șoptește-mi la ureche vorbe de dragoste, poartă-ți palmele de-a lungul coapselor mele fierbinți, aprinde-te de dorință și uită-l pe acela. Căci eu sunt bărbatul pe care îl iubești cu adevărat și nimic altceva nu mai are importanță.

- Și el?

- El deja nu mai e cu noi. Câinele Cerber, pe care l-am adus din Infern, a plecat și l-a luat cu sine.

- Dar mă accepți așa, iubitule?

- Tu ești cea pentru care m-am întors.

- Și nu mă vei pedepsi?

- Cine sunt eu ca să te pedepsesc? Hai, iubito, lasă întrebările, vreau să mă dezmierzi cum numai tu poți să o faci.

- Să știi că pe el nu l-am dezmierdat niciodată așa.

- De-acum nu mai contează. Hai, nu mă mai chinui, te rog.

- Îmi este frică. Jură-mi că după aceea nu mă vei ucide.

- Femeie, cum să te ucid? Nu înțelegi că ești visul vieții mele? Tot ce-am făcut a fost pentru tine, am venit acasă pentru tine, vreau să fiu împreună cu tine! De ce insiști? De ce nu faci ce te-am rugat?

- Eu știu că după ce vom face dragoste, gândurile tale se vor schimba. Chiar dacă acum îmi spui toate astea, când vom fi terminat, te va cuprinde tristețea și atunci nu ți se va mai părea neimportant ce am făcut eu. De momentul acela îmi este teamă.

- Nu trebuie să-ți fie. Eu te iubesc și te voi iubi mereu.

- Și după ce voi fi moartă?

- Și după aceea.

- Deci vrei să mă ucizi! Altfel cum te poți gândi la momentul în care voi fi moartă?

- Iubito, tu mă scoți din minți. Spui lucruri fără nicio noimă și nu pricep de ce faci asta. Cum ai vrea să-ți dovedesc că nici măcar nu-mi trece prin cap să te omor? Ce om este acela care-și ucide iubita? Cum aș mai putea trăi după aceea?

- Așa cum ai trăit și până acum, pe unde-ai umblat, fără ca eu să fiu cu tine.

- Dar una e să stau fără tine când plec undeva, trimis de zei și alta să te ucid cu mâna mea și să rămân fără tine pentru totdeauna.

- Tot fără mine se cheamă și una și alta.

- Tu chiar nu vezi nicio diferență?

- Nu e nicio diferență. Dacă zeii te-ar trimite să îndeplinești niște munci noi și pentru asta ai lipsi 20 de ani, ai putea trăi liniștit fără mine tot acest timp.

- Dar ai fi cu mine în fiecare clipă! Aș simți mereu dorința de a mă întoarce lângă tine. Pe când dacă ai fi moartă, ce motiv aș mai putea avea să-mi doresc revenirea acasă? Niciunul! Și cu atât mai puțin dacă te-aș fi ucis cu mâna mea. Hai, încetează cu vorbele, iubito, atinge-mi fruntea cu degetele tale tămăduitoare și îngână-mi cuvinte dulci, cum numai tu știi...

- Așa-mi spunea și el, că am degete tămăduitoare.

- Ah, cât o să mă mai fierbi? De ce-mi tot amintești de el? Unde vrei să ajungi? Tu nu pricepi că acest capitol e încheiat pentru totdeauna? Ce a fost a fost, de-acum gata, eu te-am iertat din prima clipă, de când mi-ai spus că te-ai însoțit cu el. Pentru că vrei să-ți spun ceva? Eu chiar mă gândeam că nu o să mă aștepți atâta vreme, eram aproape sigur că vei merge după altcineva și mă rugam zeilor ca acela să fie unul din prietenii mei. Iată, dorința mi-a fost ascultată. Iar acum, că m-am întors, toate vor fi ca înainte.

- Tu spui că m-ai iertat... Dar asta arată că ai fost mânios și poate că primul tău gând a fost să mă omori. De unde pot să știu că acest gând a pierit cu totul și că nu o să revină după ce o să te dezmierd așa cum îți place?

- Mă pui la grea încercare, femeie. Tu vrei să ghicesc viitorul? Asta o poate doar Zeus și de multe ori nici el. De ce nu-ți ajunge să știi că nici prin cap nu-mi trece să te omor? Ce fel de argumente aș putea să-ți aduc ca să te conving că nu mă voi gândi la asta nici mai târziu? De ce nu ai încredere în mine, așa cum am eu în tine? Vezi bine că nu te întreb, cum faci tu, de unde pot să știu că nu o să mă înșeli și cu altul sau alții dintre prietenii mei, mai ales că ai făcut-o o dată? Nu vreau decât să facem dragoste, acum, când m-am întors la tine, și tu mă înnebunești cu teoriile tale. Te rog, iubito, să trecem peste toate, nu te mai gândi că am fost mânios, că poate mi-a trecut prin minte să te omor, că s-ar putea ca mai târziu să gândesc altfel... Vreau să ne iubim, ca pe vremea când zeii încă nu mă trimiseseră să îndeplinesc blestematele munci... Vom mânca din merele pe care ți le-am adus și vom fi nemuritori, iubito. Uite, hai mușcă din mărul ăsta chiar acum și apoi nu o să te mai poți gândi că vreau să te ucid. Cum să te ucid dacă ești nemuritoare?

- Să mușcăm, dar reuși-vom oare? Merele astea sunt din aur, vezi bine.

- Aurul lor este fermecat, iubito, te face să crezi că nu poți mușca, dar dacă încerci, o să vezi că se poate.

- Ah, într-adevăr! Și ce gust bun au... Tu nu muști, iubitule?

- Mai târziu. Acum nu mă pot gândi decât la trupul tău și la mângâierile pe care le visez de-atâta timp...

- Deci acum sunt nemuritoare?

- Da, ești, asemenea zeilor.

- Iar tu ești muritor.

- Da, iubito. Deocamdată nu o să mușc din măr, pentru că dacă va fi să mă mai trimită zeii să mă lupt cu cine știe ce fiare, nu ar fi nicio ispravă să le ucid. Trebuie să aibă șansa lor.

- Dar dacă eu sunt nemuritoare și tu ești muritor, pentru ce te-aș mai dezmierda?

- Fiindcă te iubesc și mă iubești. Nu ți se pare de-ajuns?

- Ba mi s-ar părea dacă ar fi adevărat. Află, însă, că nu pe tine, ci pe prietenul tău l-am iubit. Și îl iubesc în continuare, chiar dacă mi l-ai luat cu ajutorul Cerberului.

- Adică totul a fost o mare minciună?

- Fii sigur. Am stat lângă tine de frică, ăsta e adevărul. Și te-am înșelat cu prietenul tău încă de la început. Îl dezmierdam așa cum cu tine nu am făcut-o niciodată și dacă vrei să știi, după ce ne iubeam până la zei, râdeam de tine.

- Dar de ce făceați asta?

- Pentru că o meritai, pentru că erai prea chipeș, prea bine făcut, prea aduceai cu un zeu.

- Și ăsta era motiv să râdeți? Ah, nemernicul, norocul lui că a ajuns în Infern și astfel a scăpat de mânia mea. O lună de zile ar fi durat moartea pe care i-aș fi dat-o pentru ce a făcut. Sunt sigur că numai el te-a îndemnat să nu-mi fii credincioasă.

- Nu fi atât de sigur.

- Tu vrei să mă distrugi? De ce-mi spui toate astea? De ce nu continui să mă minți, mai ales că acum el nu mai e aici?

- M-am săturat să trăiesc în minciună.

- Dar iubirea pe care ți-o port nu este minciună.

- Ah, cât mai râdeam cu el de iubirea asta a ta... Cum ne zvârcoleam în așternut și cum te maimuțărea dragul de el... „te iubesc iubito” zicea și ahhh, cum mă pătrundea în timpul ăsta...

- Încetează! Nu cred nimic din ce-mi spui.

- Ba să crezi! Acum, că sunt nemuritoare, nu mai am de ce să te mint.

- Și dacă ți-aș spune că de fapt mărul din care ai mușcat este unul obișnuit, care nu te face nemuritoare?

- Nu te-aș crede. Pentru că te cunosc, tu nu ești în stare să minți.

- Ba să crezi! Am vrut să te pun la încercare, să aflu dacă într-adevăr mă iubești. Acum m-am lămurit. Ah, și când mă gândesc că eram gata să mă duc în Infern și să-ți aduc iubitul înapoi... Atât de mult te-am iubit... Dar acum s-a terminat. Pregătește-te să mori.

- Dar poate că și eu am vrut să te pun la încercare. Te-ai gândit la asta? Și eu am vrut să mă încredințez că mă iubești. De fapt, nimic din ce ți-am spus nu e adevărat. În schimb, am aflat că toate vorbele tale despre iubire erau minciuni.

- Cum vine asta? Cum adică ți-am spus numai minciuni?

- Așa ai făcut. Pentru că la început îmi jurai că niciodată nu te-ai putea gândi să mă ucizi și acum îmi ceri să mă pregătesc de moarte.

- Ba am spus adevărul: nu te-aș fi ucis pentru nimic în lume, sau, mai bine zis, nu aș fi omorât-o pe femeia care erai atunci când ți-am spus aceste cuvinte. Dar acum nu mai ești aceea. Și pe tine te voi ucide.

- Iată deci că am avut dreptate.

- Dreptatea ta stă în cuvinte. Știi să prezinți lucrurile ca și cum în spatele lor s-ar afla adevăruri. Dar eu nu mai accept să mă las înșelat. Acum știu cine ești și te voi ucide, pentru că n-ai nicio legătură cu cea care crezusem că ești.

- Dacă faci asta, vei fi muncit de remușcări, pentru că n-o poți ucide pe cea care crezi că sunt acum fără s-o ucizi și pe cea care îți închipuiai că sunt.

- Pe aceea n-o voi ucide. O voi păstra în inima mea și îi voi dedica toate victoriile din toate aventurile prin care voi mai trece de-acum înainte. O voi iubi mereu, orice s-a întâmpla, iar pe tine, care i te-ai substituit, care i-ai luat locul mișelește, te voi ucide chiar acum.

.....................................................................................................................................

- Ahhh, de ce-ai făcut asta? De ce, iubitule, cum ai putut să înfigi în pieptul meu fraged cuțitul cu care ai ucis monștrii aceia înfiorători?

- Ești unul dintre ei, femeie. Și nu-mi mai spune iubitule! Mori mai repede, te așteaptă chinurile groaznice din străfundurile împărăției lui Hades.

.....................................................................................................................................

„Of, și când mă gândesc că nu-i cerusem decât să mă dezmierde și să facă dragoste cu mine”...
Raul Sebastian Baz