Omul PC (corect politic, nota
mea) nu mai are memorie. A fost deprins să privească trecutul odiosului om alb
ca pe o colecţie de orori indicibile. Nimic din ce a făcut gloria militară,
intelectuală sau religioasă a Occidentului nu mai poate fi salvat. Totul a fost
minciună, opium pentru popor, sclavie, cucerire ilegitimă, opresiune socială,
crimă, genocid, viol.
Ca orice revoluţie - inevitabil
radicală şi utopică - şi PC pleacă de la "tabula rasă": 10.000 de ani
de istorie greşită, defectă, perversă, iraţională vor fi în fine corectaţi
printr-o poliţie morală intransigentă, care culpabilizează majoritatea, rasa
albă, creştinismul, cultura pretins „înaltă”, canonul absurd care afirmă că
Novalis sau Shakespeare ar fi cumva mai importanţi decât cutare "street
performer" din Harlem sau vreun rapper nigerian revoltat de nedreptăţile
post-coloniale...
În contraofertă, PC ridică în
slăvi minorităţile etnice, sexuale sau măcar „al doilea sex” (vorba Simonei de
Beauvoir). Dar mai există în PC o trăsătură strict totalitară: generalizarea de
tip stalinist a procesului de intenţie, răstălmăcirea fără alternativă,
distrugerea nuanţelor, absolutizarea schemelor dualiste, mania suspiciunii
apriorice: în faţa acestui mod de funcţionare te simţi exact ca un ins legat la
ochi, aflat la câţiva metri de plutonul de execuţie.
Degeaba îţi clamezi inocenţa,
buna credinţă, dorinţa intelectualmente neutră de a descoperi adevărul. Eşti
vinovat, pentru că eşti alb, crezi în Iisus Hristos, iubeşti cultura „înaltă” -
de la presocratici la Wittgenstein - şi ai vrea ca strănepoţii tăi să nu
deschidă ochii la Paris ca la Bamako.
Mulţi filozofi conservatori -
citiţi-l bunăoară pe englezul Roger Scruton - au denunţat această derivă
otrăvită şi, la limită, suicidară. Intoarcerea lor la bunul simț al
autoconservării civilizaţionale prin apărarea valorilor tari nu a convins sau a
fost sabotată mediatic.
Degeaba au arătat ei că
idolatrizarea minorităţilor duce la o dictatură a acestora asupra oricărei
majorităţi morale, civice, intelectuale. Că asta generează distorsiuni în
selecţia firească a valorilor. Sau că răscumpărările pe baza de cecuri în alb
produc nedreptăţi şi ipocrizie.
Procesul de castrare şi
angelizare a majorităţii „vinovate” continuă şi nu mai are chiar nicio ruşine:
presupun că vă amintiţi cazul unui profesor, deţinător al premiului Nobel, care
a fost concediat de la o mare universitate britanică pentru că a făcut nişte
remarci considerate „sexiste” cu prilejul unui congres în Asia... (Nicholas
Taleb boicotează oficial universitatea cu pricina).
Când o etică totalitară te lasă
fără serviciu, îţi sugerează sau chiar impune auto-cenzură, te stigmatizează şi
te asasinează în efigie, prin campanii mediatice susţinute uneori chiar la
posturi publice, democraţia se clatină foarte serios. Şi chiar asta se
întâmplă.
Iar noi, românii, avem o prea
mică experienţă democratică pentru a produce anticorpi eficienţi faţă de
insidioasa agresiune a „corectitudinii politice”.
Problema PC e legată de
monopolul abuziv asupr bunelor intenţii. Numai adepţii ei - care practică foarte
lucrativ meseria de „victimă” - au dreptul să spună ce e bine, să impună acel
bine şi să condamne tot ce le trăzneşte.
Ni se spune, bunăoară, că
suntem o societate primitivă, predominant şi rezidual rurală, macho, intolerantă
cu minorităţile (după veacul de "românizare" descris de Lucian Boia).
OK. Şi de ce nu ne-am deprinde
cu rigorile toleranţei democratice pe filiera creştin-democrată sau pe cea a
unui umanism ortodox deschis spre modernitate? De ce să scad rata violurilor în
Vaslui prin difuzarea academică a ideii că toţi bărbaţii sunt potenţial
violatori (cum susţine feminismul radical) în loc să reabilitez, sub forme
sociologice şi retorice moderne, teologia răsăriteană a feminităţii ca reflex
al maternităţii divine? Sunt simple exemple sub formă interogativă. Fireşte că
lista ar putea fi mult lungită.
Aş vrea ca acest text să
suscite o dezbatere mai serioasă pe tema corectitudinii politice. E straniu: ea
acţionează tot mai represiv şi cu toate astea multă lume - deja pavlovizată -
nu are nici măcar conştiinţa faptului că i-a căzut... victimă. Victimă? Da,
ideologia victimizării ofensive are oroare de discriminări...
Teodor Baconschi
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu