Femeia și cratița

Posibilitatea de a invoca principiul corectitudinii politice a determinat multe doamne și domnișoare sensibile să atace vechile tabu-uri. Unul dintre ele este acela care pretinde că femeia trebuie să stea la cratiță. Încă mai există în România o sumedenie de bărbați care se căsătoresc doar ca să aibă pe cineva care să le gătească și să le spele, în vreme ce ei stau la cârciumă. Femeia, spun aceștia, nu are altceva de făcut decât să vadă de casă, nicidecum să muncească undeva și cu atât mai puțin – Doamne ferește – să câștige mai bine decât un bărbat.

Mă număr printre cei care consideră că femeia are aceleași drepturi pe care le are bărbatul. Cunosc femei mai inteligente decât foarte mulți bărbați și am întâlnit femei care au, în carieră sau în afaceri, un succes la care bărbații se uită cu invidie. Modelul familiei în care bărbatul aduce banii și femeia stă să spele și să gătească mi se pare atât de anacronic încât de multe ori mă mir cum este posibil să mai existe bărbați care să urle „femeia trebuie să stea la cratiță!”. Așa se face că am avut un schimb de replici cu cineva, pe Facebook, legat de această chestiune. Interlocutorul meu a scris: „Femeia, sa stea in p... mamii ei, la cratiță! ” Iar eu i-am răspuns: „ În zilele noastre sunt 2 tipuri de femei: unele care stau la cratiță și altele care au suficientă minte-intuiție-ambiție-determinare-bani ca să le plătească pe celelalte să stea și la cratițele lor”. O a treia persoană a intervenit și a comentat astfel: „În privinţa femeilor, gândiţi ca islamicii. (...) Sunteţi fracturaţi rău de tot. Pe orizontală şi pe verticală”.

Mă grăbesc să fac o mică analiză a problemei cratiței. Pentru asta voi pleca de la următoarea axiomă: femeile și bărbații trebuie să mănânce, altfel mor. Cred că aici nu pot fi contrazis. Prin urmare, trebuie văzut cum pot femeile și bărbații să rezolve problema.

Evident, primul pas este asigurarea hranei. În vremurile noastre, orășenii obțin mâncarea prin cumpărare din locuri specializate, iar cei de la țară o produc în propriile gospodării. Oamenii țin alimentele în frigidere, pivnițe, sertare, debarale etc și, cu o anumită periodicitate, le gătesc. Chestiunea în discuție este clară: dacă o familie ia decizia să mănânce ceea ce gătește în casă, atunci cine va trebui să gătească în acea familie (e vorba de familia tradițională, formată din două persoane de sexe diferite, dintre care niciuna nu a suferit o modificare de sex)? Nu există decât trei variante:      
  a) Gătește femeia

         b) Gătește bărbatul

         c) Gătesc amândoi

E vorba de o decizie care trebuie să fie luată în consens. Nu se poate considera apriori că persoana care gătește este femeia. Asta se întâmpla cu multă vreme în urmă. Așadar, fiecare familie ar trebui să decidă asupra chestiunii gătitului. Din acest punct de vedere, deducem cu ușurință că există două tipuri de femei căsătorite cu bărbați: unele care gătesc, altele care nu gătesc. Adică unele care stau la cratiță și altele care nu stau.

Dar mai există și alte posibilități. Cei doi soți pot apela la serviciile soacrei sau socrului unuia dintre ei, dacă locuiesc împreună – însă aici mă refer, deocamdată, doar la cei care locuiesc la casa lor și încă nu au copii. Tot de comun acord, membrii familiei pot decide că este de preferat să comande zi de zi mâncare la o firmă de catering. Sau să angajeze pe cineva care să le gătească. Este vorba despre obiceiuri pe care multă lume le-a căpătat. Oamenii care au destui bani ca să nu fie obligați să mănânce zile întregi dintr-o oală cu ciorbă și să numere fiecare cartof pe care-l pun în farfurie, apelează sistematic la astfel de soluții.

Sigur că lucrurile se schimbă radical atunci când apare un copil. În cele mai multe cazuri, mâncarea începe să fie preparată în casă, pentru că părinții nu au încredere să-i dea celui mic mâncare gătită de alții, în condiții pe care nu le pot avea sub control. Chiar și o femeie care nu gătea până atunci, se apucă de pregătit bunătăți, ba unele devin adevărate bucătărese. Tații nu mai sunt lăsați să pună mâna pe cratiță, chiar dacă și-ar dori. Desigur, la tot ce spun există și excepții.

Concluzia e simplă: o femeie căsătorită care nu gătește, mănâncă ce gătește soțul, angajează pe cineva pentru asta, comandă zilnic mâncare sau mănâncă zilnic la restaurant. Sau, evident, face un melanj din toate, cum am văzut că se practică. Indiferent ce variantă ar alege, o femeie nu poate să nu facă parte din niciuna dintre cele două categorii. Este mai presus de orice îndoială: o femeie ori gătește, ori nu gătește. Terțul este exclus.

Spunând eu lucrul ăsta, anume că sunt două feluri de femei – unele care gătesc și altele care plătesc ca să li se gătească, mi-am atras mânia unui amic, care mi-a spus că gândirea mea este de tip islamic. Nu l-am întrebat cu ce argumente poate susține o asemenea afirmație. Motivul e simplu – e vorba de un om care nu stă să analizeze detaliile, ci dă curs primului impuls. Dacă vede că numele tău apare într-o dispută pe tema comunismului, unde cineva îl laudă pe Ceaușescu și tu îl combați, amicul meu nu mai stă să analizeze ce a spus fiecare și te numește, la pachet cu celălalt, comunist. Mie mi se pare că în cazul lui e vorba despre un mod de-a interveni extras din recuzita corectitudinii politice. Acolo, dacă un militant te aude începând o frază cu cuvintele „toate femeile sunt”, se repede să te numească misogin. Ori, poate tu ai vrut să spui că toate femeile sunt frumoase, dar la oamenii de acest tip nu mai contează ce-ai vrut tu să spui.

Așadar, problema cratiței este una spinoasă. Cine ar trebui să utilizeze acest nobil instrument? După mine, ar fi grozav, în cazul unei familii care nu-și permite să angajeze firme specializate pentru treburile domestice, ca sarcina gătitului să fie împărțită, laolaltă cu celelalte sarcini – spălatul rufelor, călcatul, bătutul covoarelor. La fel de grozav ar fi ca, tot prin consens, sarcina gătitului să-i revină ei sau lui. Orice viziune de tipul „femeia trebuie să stea la cratiță” mi se pare depășită și periculoasă. Și, ca să fie satisfăcuți adepții corectitudinii politice, expresia „a sta la cratiță” ar putea fi înlocuită cu „a găti”. Cei care susțin că „femeia trebuie să stea în p... mă-sii la cratiță”, ar putea ajunge să strige că „femeia tre să gătească, în p... mă-sii”.  Ori, asta nu ar rezolva absolut nimic.