Renașterea stalinismului din spiritul triștilor dodoni de dincoace de Prut (3)

Cum au ascuns şi au falsificat guvernele liberale şi naţional-ţărăniste adevărul asupra U. R. S. S.

Guvernele maniste şi brătieniste au întovărăşit fiecare pas pe care-l făcea noua putere sovietică pentru consolidarea ei, pentru stârpirea reacţiunii şi pentru reconstrucţia ţării — cu o propagandă de minciuni, de ştiri false. Desigur, înlăturarea dictaturii moşierilor ruşi şi înscăunarea unui regim de democraţie populară în imediata noastră vecinătate nu era pe placul moşierilor şi al bancherilor din partidele „istorice”. Lor nu le convenea că poporul sovietic se îndrepta cu paşi uriaşi spre un progres politic, economic şi cultural, cum nu mai văzuse lumea până atunci. Deaceea, în tot timpul activităţii ei, presa brătienistă şi manistă s’a străduit să împrăştie tot felu de calomnii împotriva vecinului nostru sovietic.

Adevărul despre Jeana Gheorghiu

În aceste zile, când devine evident pentru oricine că politicienii ne întorc la vremurile cuplului de tristă amintire Ion Iliescu - Adrian Năstase, mă gândesc din nou la momentul Revoluției și îmi pun întrebarea: cum a fost posibil să rămână în fruntea bucatelor exact comuniștii care au fost pioni de bază ai ceaușismului? Cum de nu a dat lumea de pământ cu ei definitiv, cum de nu au ieșit în față oameni cu vederi largi, deschiși către Europa și adversari ai uresesismului? Cum au reușit să se mențină la putere Bîrlădeanu, Dan Marțian și celelalte lighioane de care nu vreau să-mi mai amintesc? Ion Iliescu i-a luat sub pulpana lui, admit, dar cum de nu s-a trezit lumea după o vreme că suntem conduși de saurienii comuniști care nu ne îndreaptă către Europa ci către neocomunism?

Renașterea stalinismului din spiritul triștilor dodoni de dincoace de Prut (2)

Ce atitudine au avut brătieniştii şi maniştii în perioada de creare a noului stat socialist, U.R.S.S.
Răsfoind literatura brătienistă şi manistă din acest timp, adică din anii de după primul război mondial, din anii Marii Revoluţii Ruse, ne izbim de un puhoi de invective la adresa unei ţări care îşi clădeşte o viaţă nouă. Ion I. C. Brătianu, pe care oficiosul lui Dinu Brătianu ni-l dă ca exemplu de prieten al U. R. S. S, declară la 1 Septembrie 1919: „Ceeace se uită prea mult, este primejdia imensă pe care o constitue pentru noi şi după părerea mea, pentru toată Europa, vecinătatea acestui regim bolşevist”. Şi deaceea, guvernul de sub conducerea Iui Ion I. C. Brătianu, propune lumii întregi să facă din România „zăgazul împotriva bolşevismului". Poporul român ştie astăzi foarte bine ce se ascunde în dosul unor astfel de lozinci. Ca şi „cruciada sfântă" a lui Hitler şi Antonescu, „anti-bolşevismul" nu a fost nimic altceva decât un paravan pentru dorinţa brătieniştilor şi a maniştilor de a cotropi teritoriile altora. Toţi reacţionarii, toţi fasciştii, toţi acei care vor să se îmbogăţească pe spatele popoarelor sovietice, întrebuinţează diversiunea „antibolşevismului" sau a „anticomunismului".

Inimi împietrite

Există un soi de oameni pentru care nimic nu are importanță, cu excepția a ceea ce li se întâmplă lor înșile. Unii i-ar putea numi egoiști, dar ar fi o definiție inexactă. Egoistul are momente în care suferă alături de cineva, empatizează, simte milă etc. Cei despre care vorbesc eu nu sunt capabili de nimic din toate astea. Trăiesc fără să simtă ceva, cu excepția durerii și a plăcerii fizice. Cei mai nefericiți (fără s-o știe) dintre ei, își închipuie că sunt plini de sentimente, capabili de dor, de compasiune, de vibrații, de comuniune sufletească... dar astea sunt numai în mințile lor și nu coboară niciodată în inimi.

Strigoii morţi

Spiritele morţilor care nu ajung din anumite motive în lumea de „dincolo” după înmormântare sau refuză să se mai întoarcă „acolo” după ce îşi vizitează rudele la marile sărbători calendaristice (Crăciun, Măcinici, Joimari, Sântandrei şi altele) se transformă în strigoi sau moroi.

Plecaţi „de aici” şi neajunşi „acolo”, strigoii devin periculoşi pentru cei vii: iau viaţa rudelor apropiate, aduc molime, grindină şi alte sufenţe. După relele provocate şi locul unde acţionează, pot fi strigoi de apă şi de uscat, de vite şi de stupi, de ploi şi de foc etc. Spre deosebire de Iele, care plutesc în aer cântând din diferite instrumente în sezonul călduros al anului, între Sângiorz şi Sânpetru, şi coboară pe pământ numai când se prind în horă, strigoii morţi călătoresc pe uscat şi pe ape, strigând şi moroind, de unde şi numele de strigoi şi moroi, cu mijloace improvizate de transport (pe meliţă, pe coadă de mătură, pe butoi sau în butoi etc).

Dadd, pictorul nebun și criminal

Pe 28 august 1843, pictorul Richard Dadd și tatăl său, Robert, au mers la o plimbare de seară prin parcul care împrejmuiește școala de fete Cobham Hall din Kent. Când au ajuns în apropierea unui pâlc de ulmi, pictorul de 26 de ani și-a atacat brusc tatăl, l-a lovit în cap și i-a tăiat gâtul cu un brici, după care l-a înjunghiat în piept cu un cuțit cu lama de 12 cm. După ce bătrânul a murit, Dadd a ascuns cadavrul și a fugit la Dover, unde s-a urcat pe o corabie cu care a ajuns în Franța. Acolo, în timp ce călătorea spre Paris cu o diligență, a atacat un pasager căruia i-a provocat patru răni grave cu briciul. A fost prins și internat în spitalul de nebuni Broadmoor din Berkshire, unde a continuat să picteze până la moartea care a survenit 20 de ani mai târziu.

Cazul Eilean Mòr - un mister neelucidat

Spre sfârşitul secolului al nouăsprezecelea, a fost construit pe suprafaţa stâncoasă a insulei Flannan, farul de la Eilean Mor. Scopul lui era să-i ghideze pe marinari, în condiţii de siguranţă, în zona Hebridelor şi a coastei vestice a Scoţiei. Personalul farului era format dintr-o echipă de serviciu, alcătuită din doi paznici. Un al treilea om era întotdeauna disponibil, gata să intervină ca rezervă în eventualitatea unei îmbolnăviri sau a unui accident. Prin această precauţie de siguranţă, se presupunea că baliza de avertizare, cu o intensitate luminoasă de 140.000 de lumânări, nu se va stinge niciodată. Însă în primul an al secolului, la 15 decembrie 1900, nişte marinari ce navigau pe apele îngheţate ale mării Nordului au privit uluiţi cum farul de pe insula Flannan şi-a încetat funcţionarea.

     

https://en.wikipedia.org/wiki/Flannan_Isles_Lighthouse#Disappearances_in_1900