Paranoia pe autostradă

Anul trecut, mergând către Budapesta să-mi recuperez familia care sosea cu avionul dinspre America, am avut prilejul să constat cât de departe poate merge paranoia. Rulam liniștit, cu viteza legală, totul era calculat ca să ajung la timp; aveam în mașină scaunul regulamentar pe care urma să stea Maria ca să evităm amenzile; în player se învârtea un disc nou - nouț, pe care îl făcusem cu o seară înainte, cu muzică din categoria „toate piesele adevărate s-au compus în anii 70”; sorbeam când și când din cafeaua făcută după procedurile esențiale; rezervorul era plin-ochi; mă sunase nevasta din Paris, de la aeroport, ceea ce însemna că partea cea mai lungă a călătoriei fusese parcursă cu bine. Așadar, totul mergea (ca) pe roate, când, brusc, prin minte mi-a trecut următorul scenariu: în momentul in care ajung la aeroport, avionul cu Maria se prăbușește, și nu oriunde, ci exact peste mașina mea.

Szigetszentmiklos

Petrecem noaptea la un hotel din Szigetszentmiklos, langa Budapesta. Nema poze, nema impresii. Doar ca la restaurant nu au portii pentru copii si a primit Maria un snitel pe care nu cred ca l-ar da gata nici daca s-ar pune pe el cu toata scoala. Maine pe la pranz, sper sa fim in Timisoara. Eu am ajuns la vreo ora dupa restul familiei si cand am batut la usa m-a latrat animalul Richi de zici ca eram cel mai mare dusman al lui. Asta e viata...

Discriminare

Ieri, la Budapesta, asteptand sa apara familia care sosise cu un zbor de la Paris, am avut prilejul sa privesc fel de fel de echipaje sosite cu diverse avioane. Pilotii aratau in general ca in filme, cu chipuri aspre, chiar dure, unii as zice ca erau barbati frumosi (atat cat pot eu sa apeciez frumusetea masculina). Stewardesele insa....Chiar nu mai stiu ce sa cred. Intotdeauna mi-am imaginat ca ele sunt alese pe aceleasi criterii pe care sunt selectate participantele la concursurile de frumusete. Si de multe ori, zburand cu diverse linii aeriene, am vazut stewardese care corespundeau acelor standarde. La repuloterul Ferenc Liszt mi-a fost dat sa vad, insa, aproape in exclusivitate femei de 40 de ani, cu expresii de gospodine care nu se uita decat la telenovele, unele dintre ele bondoace, altele cracanate, pe care costumele impuse stateau ca pe gard. Chiar nu vreau sa fiu rautacios, chiar sunt convins ca fiecare are aceleasi drepturi. Dar imaginea de la repuloterul budapestan m-a facut sa ma gandesc ca s-a trecut in extrema cealalta: ca sa nu para ca fac discriminari, liniile aeriene angajeaza numai anti-frumuseti. Nu m-as mira sa fie asa, am constatat si in alte imprejurari ca acolo unde exista pericolul ca o minoritate sa fie discriminata, se ajunge la discriminarea majoritatii.

Vigneta

Numai ce m-am intors de la Budapesta, unde am fost sa-mi iau familia de la aeroport. La granita, azi dimineata, m-am oprit sa cumpar vigneta ungureasca. Surpriza a fost uriasa: cea mai "scurta" vigneta e pe zece zile. Asadar, daca vreau sa intru si sa ies in aceeasi zi din Ungaria si ma urc pe autostrada, trebuie sa cumpar o vigneta valabila zece zile. Oare o fi in regula? Cum naiba aproba UE asemenea practici? Din cate imi amintesc, cam aceeasi chestie se intampla si daca intri in Austria: platesti vigneta pe nu stiu cate zile, cu toate ca tu doar treci spre Germania si revii dupa trei luni. Sunt sigur ca indivizii care au craniat asta au si o explicatie, dar eu intreb: nu se lauda sistemul capitalist ca pune ordine in toate? Nu era mare agitatie pe ideea "fiecare plateste atat cat consuma"? Eu, care trec o singura data pe ruta Mako -  Budapesta - Mako, "mananc" eu la fel din asfaltul autostrazilor unguresti cat "mananca" unul care se duce si se intoarce in fiecare zi, timp de zece zile?

Cu colegii de facultate

Carevasăzică, luni am fost la Budapesta ca să-mi duc familia la aeroport. Marți am făcut vreo nouă ore până la Breaza, la Gogol. Miercuri, am plecat la București, de unde nu m-am putut întoarce decât pe la 8 seara. Ei bine, la ora 1 din noapte, m-am sculat de la masă și m-am dus să mă culc, lăsându-l pe Gogol să facă ce vrea el cu carafa de vin. Nu am mai putut să rezist, asta nu mi s-a mai întâmplat demult.
Am adormit rapid și, culmea, iar am visat, vise din cele lungi și clare, din care parcă nu ai mai vrea să te trezești. De data asta, mi-au apărut foști colegi de facultate, printre care Gabriel Naghy, zis Ghioși. Nu l-am mai văzut de atunci, am aflat că e în America. În vis, venea către mine cu bucurie și cu zâmbetul pentru care îl plăcea toată lumea. Mai erau și ceilalți acolo și mi se părea că nu trebuie decât să ne ducem până la facultate, să ne așezăm în bănci și să fim din nou cei de-atunci. Mi se părea absurd să fim alții, încercam să înțeleg și nu reușeam. Apoi a apărut și Maria și visul a mers mai departe, în alte direcții și cu alte personaje.

Viitorul pe termen scurt

Maine la 7 o iau catre Budapesta. Maria si Liliana pleaca undeva in America. Le duc la aeroport, ma intorc acasa si apoi... chiar nu stiu ce o sa fac. Dar asta numai pana poimaine, cand plec si eu catre Bucuresti. Nu stiu cand ajung. Nu stiu daca ajung. Nu stiu nimic, doar ca plec. Trebuie, doar, sa fac cumva, pe undeva, parastas pentru mama. Pe 29 se face un an de cand a murit. Nu stiu exact cum se procedeaza, daca nu sunt la Sinaia. Acolo e tanti Florica, ea stie totul despre randuielile astea, nu trebuie decat sa-i dau telefon si organizeaza lucrurile de la A la Z. Ma refer la coliva, colaci, stergar, popa, bani si ce mai e. Stie exact si unde se afla sufletul raposatului in timpul slujbei. Pana acum numai ma duceam la Sinaia, participam la slujba si ii dadeam banii lui tanti Florica. Acum va trebui sa ma descurc.