Sortul

Problema mea cu marea e ca ma plictiseste rau de tot. Dupa o zi de mare si plaja, nu mai am nimic de facut. Nu cunosc ceva mai plictisitor decat sa te trezesti si sa te duci pe plaja, sa intrerupi aceasta zacere doar pentru a manca, pentru ca apoi sa te duci din nou in acelasi loc, pe acelasi sezlong, sa iei aceeasi carte si sa zaci din nou, in aceeasi pozitie, pana seara. Multi oameni fac asta, sunt pline plajele lumii de ei. Eu unul inca nu sunt in stare de asa ceva. Din pacate, insa, nu sunt apt nici pentru cine stie ce jocuri de genul tenis cu piciorul - nu-mi mai arde. Daca as fi avut 20 de ani, lucrurile ar fi stat altfel - nu mai e nevoie sa descriu cum.

Nostalgia

Maria stă în camera ei, nu știu exact cu ce se ocupă, dar s-a dus acolo cu intenția declarată de a face ordine. Eu, pe la bucătărie, trebăluiesc: mai spăl vase, mai fierb orezul Basmati, mai pun la marinat pulpele de pui, mai strig la câine, care stă numai printre picioarele mele, mai scap pe jos câte o furculiță care chițăie cum numai furculițele știu și, dintr-odată, mă văd cum stăteam eu în camera mea de la Sinaia, întins pe pat ori așezat la birou, cum citeam, cum scriam, cum priveam pe fereastră către munte și o auzeam pe mama alături, în bucătărie, trebăluind, spălând vase, strigând la câte una din cele trei pisici, scăpând câte o farfurie în chiuvetă și, cine știe, văzându-se pe ea mică, în camera ei și ascultând-o pe Busea, care trebăluia în bucătărie...
Doamne, mi-am spus, chiar acum, în secundele astea, ceea ce fac eu se transformă în istoria personală a Mariei, care peste ani și ani își va aminti de toate astea și poate o va cuprinde nostalgia, așa cum m-a cuprins pe mine, fără niciun preaviz, fără nicio explicație...