Iubirea față de draci

Învăţătura creştină spune că omul păcătos se duce dracului. La propriu, adică după ce moare, el ajunge în iad, unde este pedepsit pe îndelete, la infinit, pentru faptele rele comise în scurta lui viaţă. Modul în care este pedepsit nu ne este cunoscut foarte bine. Îndeobşte, reprezentările vechi ale iadului ne arată oamenii răi arzând în cazane cu smoală, sub care focul este înteţit permanent de către draci. La vremea când se imaginau aceste lucruri, oamenii nu auziseră de electricitate, spre exemplu, altfel sunt sigur că s-ar fi vorbit şi despre torturi cu şocuri electrice etc. Nu ştiu dacă iadul ţine cont de evoluţiile tehnologiei, aşa încât mă opresc aici.

Un Dumnezeu rău

Un om are un copil. Îl creşte până la vârsta la care înţelege ce e viaţa, ce e societatea, ce-s legile, ce-i bine şi ce-i rău etc după care îi spune aşa: "Fiule, tu trebuie să faci următoarele lucruri - a, b şi c şi este foarte important să nu le faci pe celelalte - e, f şi g. Dacă faci ce-ţi spun eu, o să-ţi fie bine şi o să te răsplătesc cu toate bunătăţile posibile. Dacă însă nu faci cum zic eu, o să te pedepsesc cu cele mai grele şi înspăimântătoare pedepse, până la sfârşitul zilelor tale".

Asta pățești dacă ajungi în iad. La infinit.

Sex cu nevasta vecinului

Dadeam, in postarea despre liberul arbitru, un exemplu de pseudo-libertate, anume cazul parintelui care ii spune copilului "Poti sa bei apa plata sau Cola, dar ai grija: daca aflu ca ai baut Cola, o sa te tin un an inchis in dulap". Ziceam ca bietul copil nu este, de fapt, cu adevarat liber sa aleaga. Nimeni nu-l impiedica sa bea Cola, adica nu-i ia nimeni sticla din mana. Dar stie ca daca bea, urmeaza sa suporte consecintele si, cel mai probabil, gandindu-se la intunericul din dulap, va "alege" sa nu bea.

Liberul arbitru (nu, nu e vorba de fotbal)

Mergand eu azi pana la o institutie unde trebuia sa vad daca mi-au iesit niste hartii si aflandu-se institutia asta destul de departe, am avut timp sa reflectez - a cata oara? - asupra conceptului de "liber arbitru". Voi spune, foarte pe scurt, ca aici e vorba de libertatea pe care ar avea-o omul de a alege intre cele doua variante care-i stau intotdeauna la dispozitie si dintre care, in general, una e buna si una rea. Un exemplu la care m-am gandit era chiar alegerea pe care o facusem: puteam decide sa nu ma duc la institutia cu pricina si sa nu ma mai interesez deloc de hartiile despre care vorbeam. Sau, iata, acum ca tocmai mi-am turnat a doua cafea, ma gandesc ca as fi putut alege sa renunt la ea. Carevasazica, intotdeauna si cu o singura exceptie (moartea), suntem pusi in fata alegerii. 

Momentul renunțării

I-am auzit pe mulţi vorbind despre faptul că au hotărât să-şi schimbe viaţa începând cu Învierea. Socoteala lor e simplă: noaptea trecută a înviat Cristos, aşa că eu de azi nu mai beau.
Dar ce sens are să legi renunţarea la un obicei prost de Învierea lui Cristos? Dacă tot vrei să te laşi de băutură, de ce să n-o faci de îndată ce îţi vine ideea, fie că asta se întâmplă de Crăciun sau într-o marţi din februarie? Are vreo influenţă asupra organismului faptul că ai demarat acţiunea în prima zi de Paşti? Te ajută Cristos mai mult văzând că ai băut ca porcul până în noaptea de Înviere şi după aia te-ai lăsat? Nici pomeneală, Cristos se bucură pentru că renunţi la un viciu, nu pentru că renunţi la el într-o anumită zi.