Mergand eu azi pana la o institutie unde trebuia sa vad daca mi-au iesit niste hartii si aflandu-se institutia asta destul de departe, am avut timp sa reflectez - a cata oara? - asupra conceptului de "liber arbitru". Voi spune, foarte pe scurt, ca aici e vorba de libertatea pe care ar avea-o omul de a alege intre cele doua variante care-i stau intotdeauna la dispozitie si dintre care, in general, una e buna si una rea. Un exemplu la care m-am gandit era chiar alegerea pe care o facusem: puteam decide sa nu ma duc la institutia cu pricina si sa nu ma mai interesez deloc de hartiile despre care vorbeam. Sau, iata, acum ca tocmai mi-am turnat a doua cafea, ma gandesc ca as fi putut alege sa renunt la ea. Carevasazica, intotdeauna si cu o singura exceptie (moartea), suntem pusi in fata alegerii.
Sunt doua tipuri de actiuni pe care omul le poate exercita, in functie de subiectul asupra caruia le exercita. Sunt actiuni care ne afecteaza doar pe noi si actiuni care ii afecteaza doar pe ceilalti. In cazul primelor, lucrurile stau cat de cat simplu: pot alege linistit sa-mi fac rau, daca asta mi se pare mie ca imi este necesar la un moment dat. Pot sa-mi tau un deget, sa ma infometez, sa ma injur, sa merg sa mi se tatueze ce vreau unde vreau, sa ma fac mercenar ori sa ma calugaresc. Acestea sunt decizii care nu-i privesc pe ceilalti, cu exceptia situatiilor in care ei au nevoie de mine si eu ii privez de prezenta si, implicit, de potentialul meu sprijin.
In cazul actiunilor cu efect direct asupra semenilor, lucrurile se complica, pentru ca imediat ce ii faci cuiva un rau cat de mic, devii culpabil din punct de vedere moral, iar Dumnezeu, care se spune ca este cel care deliberat ti-a oferit liberul-arbitru, te va pedepsi. Daca insa le faci celorlalti cate un bine, asta iti va aduce, spune Biserica, rasplata in ceruri. Ah, era sa uit: exista si in primul caz o exceptie, anume sinuciderea. Doctrina crestina spune ca sinuciderea este unul dintre cele mai mari pacate, care nu se iarta in veci. Dar nicaieri nu gasesti ceva legat de taierea unui deget, ori de operatiile estetice, care aduc si ele atingere, la fel ca auto-mutilarea, perfectiunii operei lui Dumnezeu.
Carevasazica, Dumnezeu iti spune asa: "Fa ce vrei, dar ai grija - daca faci cutare si cutare, ai incurcat-o, vei fierbe la infinit in cazane cu smoala". Si asta ma duce cu gandul la un parinte care-i spune copilului: "Poti sa bei apa plata sau Cola, dar ai grija, daca aflu ca ai baut Cola, o sa te tin un an inchis in dulap". Putem noi spune ca bietul copil este liber sa aleaga? Aparent da, nimeni nu-l impiedica sa bea Cola, nu-i ia nimeni sticla din mana. Dar daca a baut, atunci urmeaza sa suporte consecintele si, cel mai probabil, gandindu-se la intunericul din dulap, el va "alege" sa nu bea. (Aici ar mai fi de discutat)
Dupa mine, aici nu e vorba nici de alegere si nici de libertate, ci de o constrangere mascata. Lui Adam si Eva, cel putin li s-a spus clar: "Nu mancati din pomul ala, pentru ca veti muri". Noua insa, ni se spune altceva: "Puteti manca si din acest pom, dar sa stiti ca veti fi pedepsiti". Asadar, de frica pedepsei, eu nu-mi exercit libertatea, dar asta nu ma impiedica sa ma intreb: "Daca nu am voie, de ce mi-a spus, totusi, Dumnezeu, ca pot sa fac si asta? Nu cumva e vorba de o pedeapsa mai blanda, intrucat chiar El a zis ca daca vreau pot sa aleg si asa?" Traiesc inchipuindu-mi ca sunt liber si ca pot alege, dar indata ce intind mana sa rup marul cunoasterii, imi amintesc de pedeapsa si renunt. E ca si cum as avea in fata un cufar inchis, dar cu cheia in broasca, si mi s-ar spune: "Nu deschide cufarul asta, ca o sa fii pedepsit". Nu era mai simplu sa nu am cheia la dispozitie? Mie asta imi evoca definitia lui Spinoza: "Libertatea este necesitatea inteleasa", definitie preluata si abuzata, in veacul trecut, de tartorii comunisti.
Sincer sa fiu, eu nu cred in teoria liberului-arbitru. Eu cred ca Dumnezeu nu s-a gandit la asa ceva si ca e vorba de o inventie a teologilor si filosofilor, care au cautat si cauta sa contureze o imagine inchegata a creatiei divine, fara a avea insa informatia necesara. Sunt convins ca anumite lucruri vor ramane necunoscute de-a pururi, oricat s-ar stradui oamenii sa ajunga la cunoasterea intregului. Teoriile de genul "liberului-arbitru" sunt similare cu cele din matematica, unde un fenomen precum cel de "indesire" la infinit a punctelor pe o linie scapa oricarei perceptii, dar este util din punct de vedere al constructiei in intregul sau.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu