Coşmar

Uşile bisericilor mi se adresau

cu gemete de femei desperecheate.

Prin creierul meu obosit îngeri răscoleau,

ferm separând adevărul de dreptate.

 

Iubirea se transformase în delir sexual,

dorinţele neîmplinite ucideau.

Prin pieţe galopam, trist călăreţ acefal,

zadarnic sperând să prind năluci ce nu stau.

 

Fără de înţelepciune aminte luând,

înfricoşaţi, în turle, călugări plângeau.

Şi, ca de-atâtea dăţi mântuiri refuzând,

uşile, uşile, în femei se-nchideau.