Domnul Miki și plita electrică

Într-o zi, pe când locuiam în orașul C, mi s-a ars o plită electrică - din cele cu un singur ochi, pe care poți să-ți faci o cafea, un ceai, dar și varză cu carne sau pilaf, dacă insiști. S-a ars pentru că am scăpat pe ea niște apă, apoi m-am luat cu nu mai știu ce treburi și am uitat, după care am băgat-o în priză. Așa că m-am dus cu ea la reparat. Dar nu a fost deloc simplu: în orașul C nu găsești un „centru” de reparații, cum erau pe vremuri. Nu găsești nici măcar un mic atelier unde să meargă lumea cu electrocasnice defecte. Singura soluție e să găsești pe cineva priceput.

Am luat-o pe străzile orașului C și la un moment dat, într-un cartier cu aspect de sat din vremea lui Gheorghiu Dej, am dat de un bătrân care căra niște papornițe. L-am întrebat dacă nu știe pe cineva care face reparații. Știa. Era chiar acolo, la câțiva metri, într-o casă „unde latră un câine”. Într-adevăr, câinele ăla nu se juca - lătra fără întrerupere când era cineva străin prin preajmă. Pe reparator îl cheamă domnul Miki, mi-a spus bătrânul. M-am dus, domnul Miki nu era acasa, dar o persoană de sex feminin, cu vârstă incertă, mi-a dat numărul lui de mobil. L-am sunat și a zis că apare în zece minute. Am stat frumos în mașină, ca să nu mă mai asurzească lătratul câinelui și am așteptat. Domnul Miki a apărut rapid - un bătrân uscat, cenușiu la față, cu o șapcă de macaragiu. M-a băgat înăuntru și câinele a început iar să latre din spatele unui gard din plasă de sârmă. Nu s-a oprit decât când m-am dus la el și l-am scărpinat între urechi (domnul Miki zicea că mușcă, dar s-a dovedit că nu știa ce vorbește).

Am stat pe un scăunel, în curte și bătrânul reparator de electrice s-a apucat de treabă. A desfăcut plita, s-a uitat prin ea și a zis că nu-i mare brânză, o repară îndată. S-a băgat într-un fel de șopron, a scos de-acolo chei, patent, fire, izolator etc. Eu fiind atehnic, nu mi-am bătut capul să văd ce face acolo. Am stat mai mult cu câinele cumințit și am ascultat ce spune domnul Miki. Nu-i mai tăcea gura, îmi povestea cum a lucrat el prin toată țara, ca electrician, cum a făcut instalații de forță și alte minuni care pe mine nu mă interesau deloc. 

La un moment dat a terminat, a băgat plita în priză, am constatat că se încălzește, așa că mi-a împachetat-o și dus am fost. Prețul? 15 lei, adică 30% din prețul cu care o cumpărasem.
M-am dus frumușel acasă, am fiert niște cartofi, am mâncat o salată pe cinste și asta a fost tot. Cel puțin așa credeam.

A doua zi, hai să pun de-o cafea. Bag plita în priză, face flamă și-mi sar siguranțele. Hai că asta e prea de tot, îmi zic. Pun mâna pe telefon, îl sun pe domnu' Miki, îi spun care e baiul și zice „acum nu pot, veniți mâine dimineață, dar să mă sunați înainte de a pleca de acasă”. Bun și așa. Mi-am făcut cafea cu un termoplonjon, din alea de pe vremea împușcatului și mi-am văzut de treabă.

A doua zi, îl sun pe domnu' Miki, la ora 10. Nu răspunde. O fi omul la toaletă, îmi zic. Îl sun pe la 10 juma' - tot nu răspunde. Poftim cultură - zic, cu o expresie tot din vremea împușcatului. Îl sun pe prietenul meu M, din orașul B, apropiat de C și-mi zice să mă duc la el că mă rezolvă. Prietenul M se pricepe la toate, e un om care s-a pregătit toată viața pentru un ipotetic moment în care un cataclism, o nenorocire uriașă ne va pune pe toți în situația de a trebui să ne luptăm pentru supraviețuire. El, M, este sigur că va fi unul dintre supraviețuitori, pentru că știe orice, să repare, să construiască, să găsească de mâncare, să șurubărească etc. Și să bea vin, asta era să uit.

Mă sui în mașină, mă duc la M, desface plita și îmi arată firele în scurt, cu izolația topită. În acel moment am realizat: domnu' Miki, ticălos bătrân, care a furat timp de 70 de ani de prin toate locurile unde a lucrat, mă găsise pe mine ca să-mi dea o țeapă. Una mică, de 15 lei. Dar, după cum spun oamenii ca el, „îi iau, nu-i dau”. Mai pe scurt, el știuse foarte clar că reparația va dura exact cât a durat, pentru că firele pe care le pusese ar fi trebuit izolate cu azbest, ca să nu se topească. Dar aia ar fi însemnat muncă și timp. Plus că dacă ar fi făcut ceea ce trebuie, m-ar fi costat mai mult și poate că n-aș fi fost de acord să dau atâția bani. Indiferent ce i-a umblat prin tărtăcuța lui de escroc bătrân, domnu' Miki a ales să mă mintă și să-mi ia banii.

Bineînțeles că m-am gândit imediat la miile, zecile de mii de domni Miki care au trăit toată viața din furtișaguri și înșelătorii și care acum sunt chemați să participe la construirea unui alt tip de societate. Ha, ha, ha ce glumă bună! Oamenii ăștia vor muri cu vechile metehne, unul ca domnu' Miki o sa-și fure și propria colivă, numai așa, ca să nu-și iasă din mână pe lumea cealaltă.

P.S. Prietenul M a făcut reparația cum se cuvine, nu mi-a luat niciun ban, ba m-a și invitat la masă.